TRAGEDIE: Didi Prodan a murit în urma unui infarct

prodan

Jurnalistul Dorin Chioțea a anunțat pe pagina sa de facebook că fostul internațional, sătmăreanul Daniel Prodan a murit miercuri seară(17 noiembrie) în urma unui infarct.

«Daniel DIDI PRODAN A MURIT în urmă cu câteva ore ca urmare a unui infarct!!! Avea 44 de ani. Mi-a fost un mare prieten, iar sfârsitul său prematur de drum mă mâhnește profund. Este cea mai grea știre exclusivă pe care o dau în toată cariera mea.

Tragedia s-a petrecut în casa din Voluntari a fostului mare fundaș tricolor. Colapsul s-a petrecut sub ochii soției sale, Licinia, care la 19.57 a anunțat Salvarea.

Directorul SABIF, Alis Grasu, mi-a confirmat că “În 14 minute a ajuns la dânsul primul echipaj. Foarte rapid a venit și al doilea. Ambele mașini au dotari de ultimă generație și medici urgentiști experimentați, au încercat să-l resusciteze timp de trei ore. S-a încercat tot ce este posibil, din păcate inima sa a cedat”», a scris Dorin Chioțea.

Daniel Prodan a fost unul dintre componenţii Generaţiei de Aur a fotbalului românesc, jucând la echipa naţională de 54 de ori şi marcând un gol. El a jucat la Campionatul Mondial din 1994 şi la Campionatul European din 1996.

Daniel Prodan a început fotbalul la Olimpia Satu Mare şi a mai jucat pentru Steaua, Atletico Madrid, Glasgow Rangers, Rocar, FC Naţional şi Messina. Daniel Prodan şi-a încheiat cariera de fotbalist la FC Naţional în 2003. Apoi, el a fost angajatul FRF, fiind înlăturat după schimbarea lui Mircea Sandu cu Răzvan Burleanu.

 

Un Comentariu la "TRAGEDIE: Didi Prodan a murit în urma unui infarct"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.