Două zile de prezentări de modă la Satu Mare. Vezi detalii

moda2

În zilele de 11, respectiv 12 noiembrie va avea loc o nouă ediție a „Fashion’s Night Out”. În ambele zile, evenimentele vor începe de la ora 19.00, la Hotel Restaurant „Poesis” din Satu Mare.

Detalii despre eveniment au fost oferite de către o parte dintre designerii care își vor prezenta colecțiile la Satu Mare, în cadrul unei conferințe de presă susținută azi, 28 octombrie, la „Poesis”.

Potrivit organizatoarei, Kariklea David, în seara de 11 noiembrie, publicul va putea viziona piese vestimentare pentru sezonul rece, realizate de: Adalin, Cosmin Mureșan de la CM – creation de mode, Diana Breban (Baia Mare), Inedit, La magia de la creacion by Raluca Mureșan, Ramona Năprădean (Baia Mare) și Spencer by Ciprian Crăciun.

Pe 12 noiembrie de la ora 19.00, manechinii Agenției „Trust Models” vor prezenta colecții semnate de: Atelier Cris Fashion, Bianca Breban (Baia Mare), Cinzia Tiso (Italia), CM – creation de mode by David Sebastian cu bijuterii create de Alexandra Catargiu, L’atelier Ioana Călin, Sladana Krstic (Italia), Queensy (Cluj-Napoca), respectiv o prezentare de coafuri extravagante realizate de Adriana Popescu.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.