Miting împotriva căsătoriilor gay în centrul Sătmarului (Foto&video)

Aproximativ 200 de persoane, alături de reprezentanții mai multor confesiuni religioase și de oameni politici au participat azi, 22 octombrie, la un miting organizat împotriva căsătoriilor între persoane de același sex. Acțiunea organizată de „Coaliția pentru Familie” a avut loc în Centrul Nou, pe platoul din fața Casei de Cultură a Sindicatelor.

„Coaliţia pentru Familie”, a adunat în România, aproximativ 3 milioane de semnături prin care le cere parlamentarilor modificarea articolului 48 din Constituţia României, adică definirea familiei doar prin căsătoria liber consimţită dintre un bărbat şi o femeie.

Manifestarea de la Satu Mare a fost condusă de preotul baptist Mihai Micula.

„Prin faptul că suntem astăzi aici nu înseamnă că nu suntem toleranţi, nu înseamnă că nu suntem creştini, dar vedeţi ce se întâmplă din punct de vedere geopolitic, vin unii peste noi, noi trebuie să apărăm valorile creştine şi aici, indiferent de etnica noastră, noi băştinaşii din Satu Mare, suntem cu toţii creştini”, a declarat primarul Kereskenyi Gabor, prezent și el la manifestarea din Centrul Nou.

Prezent la acțiunea de astăzi, deputatul liberal Romeo Nicoară a promis că va sprijini această modificare legislativă.

„Dacă noi nu păstrăm vitalitatea acestei ţări, dacă nu păstrăm imaginea ei, dacă nu păstrăm tradiţia ei, ne vom disipa exact cum se disipează nisipul în apele mării. Este şi asta o datorie a noastră. A fost acel amendament acum vreo doi ani în Parlament, în vară Curtea Constituţională a dat acel certificat prin care recunoaşte că respectă normele constituţionale. Această iniţiativă cetăţenească semnată de 3 milioane de oameni este astăzi la Senat în dezbatere. Probabil va trecere de Senat şi va veni la noi în dezbatere, în Camera Deputaţilor. Ce vom face noi, este să susţinem această iniţiativă, dacă ajunge până în decembrie, când îşi încheie mandatul acest Parlament, dacă nu, în Parlamentul următor, vom susţine acest lucru, eu şi alţi colegi ai mei, liberali”, a declarat Nicoară.

Manifestarea din Centrul Nou a ținut mai bine de o oră.

miting1

miting2

miting3

miting4

miting5

miting6

miting7

miting8

20 Comentarii la "Miting împotriva căsătoriilor gay în centrul Sătmarului (Foto&video)"

  1. Pingback: Miting împotriva căsătoriilor gay în centrul Sătmarului (Foto&video)

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.