Accident cu trei morți la Negrești-Oaș

accident Calinesti

Un accident de circulație soldat cu trei morți a avut loc în noaptea de duminică, 4 spre azi, 5 septembrie pe strada Victoriei din Negrești-Oaș.

Un șofer aflat la volanul unui VW Touran, în care se mai aflau alte două persoane, ajuns într-o curbă a pierdut controlul volanului și s-a izbit cu mașina de un stâlp de pe marginea drumului.

La fața locului au ajuns ambulanțe, echipaje SMURD, polițiști dar și un echipaj de la Serviciul de descarcerare a pompierilor.

În urma impactului extrem de violent, atât șoferul cât și cei doi pasageri au murit.

„În noaptea din 4 spre 5 septembrie, în jurul orei 22.50 am fost solicitați la un grav accident rutier în centrul orașului Negrești-Oaș, unde un autoturism cu trei bărbați a intrat într-un stâlp. Cele trei victime erau încarcerate, politraumatizate, în stare foarte gravă. Prima victimă scoasă din mașină, șoferul de 40 de ani, a decedat pe loc. A doua victimă de 23 de ani, ocupant al locului din spate, a fost transportată la spitalul din Negrești-Oaș cu manevre în curs, dar a murit la spital. A treia victimă, de 29 de ani, ocupant al locului  din dreapta față a intrat în stop cardio-respirator în timpul descarcerării. S-au început manevrele de resuscitare la fața locului până la sosirea SMURD-lui, care a declarat decesul”, spune purtătorul de cuvânt al Serviciului Județean de Ambulanță (SJA) Satu Mare, dr. Lucian Tarța.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constatat faptul că şoferul avea permisul de conducere suspendat din data de 9 octombrie 2015 pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul sub influența băuturilor alcoolice peste limita legal admisă.

Polițiștii au deschis o anchetă pentru a stabili împrejurările în care s-a produs nenorocirea.

Un Comentariu la "Accident cu trei morți la Negrești-Oaș"

  1. Pingback: Autorul accidentului mortal de la Negrești avea permisul suspendat | Satmareanul

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.