Șirag de mărgele magice cu simbolul zeului Thor, descoperit în județul Satu Mare

gepizi1

gepizi2

gepizi4

Așa cum se întâmplă cu orice poveste ce poartă miezul unei alte povestiri mult mai fascinante, cele mai interesante artefacte scoase la lumina zilei de către arheologi, sunt expuse împreună cu alte obiecte, și nu odată, ascunse privirilor celor care trec pragul muzeelor de istorie.

Sunt povești care se încăpățânează să-și ascundă taina și „aleg” să se retragă în spatele vitrinelor unor muzee până când vor fi înțelese pe deplin de către cei care încearcă să le descoase înțelepciunea.

Așa s-a întâmplat și în după-amiaza acestei zile (azi, 16 februarie) la vernisajul unei expoziții dedicată războinicilor avari în Transilvania, un popor migrator care secole la rând a cutreierat aceste ținuturi, lăsând în urma sa vestigii de o certă valoare culturală și istorică.

Fotografiind obiectele expuse, la un moment dat mi-a atras atenția un șirag de mărgele magice, aparținând unui alt popor migrator … gepizii. Până aici, nimic curios, ați putea spune. Însă eticheta așezată sub șiragul de mărgele m-a dus cu gândul la lumea mitologiei nordice: „Șirag de mărgele magice cu simbolul zeului germanic Thor”. Și atunci mintea încearcă să înțeleagă: Ce caută în acest nord de țară, pe aceste meleaguri sătmărene, un șirag de mărgele magice adusă de departe din lumea „războinicilor lui Thor”?
Arheologul Muzeului Județean Satu Mare, Robert Gindele, spune că șiragul de mărgele face parte dintr-o „trusă magică” ce conține simbolul zeului Thor și care poate fi întâlnit doar la vikingi. Trusa a fost descoperită în timpul săpăturilor arheologice efectuate la Centura municipiului Carei. Tot atunci, arheologii au găsit și un fragment ceramic pe care sunt inscripționate semne pseudo-runice. Este inedit faptul că în toată Europa de Est au fost descoperite doar zece astfel de inscripții, iar una în județul Satu Mare !
„Au fost descoperite 28 de morminte pe Centura Careiului și acuma am ajuns să analizăm și să pregătim pentru publicare și au apărut lucruri inedite, foarte interesante. O trusă magică cu simbolul zeului Thor, pe care le întâlneam până acum doar la vikingi. Un fragment ceramic banal pe care nici nu l-am observat când l-am descoperit, fiind nespălat, murdar, care are o inscripție pseudo-runică care imită semnele runice care pentru zona noastră reprezintă o descoperire excepțională. Sunt zece astfel de inscripții în toată Europa de Est”, spune arheologul Robert Gindele.

Specialistul Muzeului Județean spune că în afară de cele 28 de morminte, gepidice, în zona Careiului mai sunt și alte sute, poate mii de locuri de veci aparținând acestui popor, care așteaptă să fie descoperite.

Gepizii au fost migratori de origine germanică care în secolul al V-lea s-au stabilit în Bazinul Pannonic, ajungând și în vestul Transilvaniei, Banat și culoarul Oltului. Arheologii presupun că în zona localității Apahida s-a aflat o curte regală gepidă. Gepizii au pornit în aventura lor prin lume din regiunea Mării Baltice, aproape de estuarul Vistulei, de unde, în migrația lor spre sud, au ajuns în nord-estul Panoniei.

În ceea ce privește poveștile „Cutiei magice” de la Carei și a inscripțiilor runice, vom reveni zilele următoare, și se pare că povestea va fi cât se poate de fascinantă …

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.