Ce spune departamentul condus de Raed Arafat despre problema femeii căzute în fața UPU Satu Mare

dsu-pacientasm
Cazul femeii căreia marți, 5 ianuarie i s-a făcut rău și a căzut pe una dintre aleile parcului, la doar câteva zeci de metri de la intrarea în UPU Satu Mare, a dezlănțuit dezbateri furtunoase atât pe rețelele de socializare cât și în mass-media națională. Ca o primă reacție la acest incident semnalat în exclusivitate de ziarul nostru, purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Satu Mare, Constantin Demian a spus: „noi nu putem să ieșim cu tărgile pe stradă. Dacă se întâmplă lângă spital, îi mai preluăm. Dar dacă este la o distanță mai mare de intrare atunci trebuie să intervină ambulanța. Astea sunt procedurile”.

În principiu, în opinia celor de la UPU Satu Mare dacă unei persoane i se face rău pe stradă trebuie sunat la „112” și așteptată intervenția unei Ambulanțe care va prelua victima și o va transporta la UPU. Acest protocol se presupune a fi aplicat indiferent de locația unde a avut loc incidentul.

Date fiind părerile contradictorii referitoare la existența acestor proceduri și protocoale am contactat Departamentul pentru Situații de Urgență(DSU) al MAI condus de doctorul Raed Arafat și am cerut cîteva lămuriri.

Nu există astfel de reglementări și, de aceea, Departamentul pentru Situații de Urgență a trimis o adresă către toate Unitățile de Primiri Urgențe și Compartimentele de Primiri Urgențe prin care li se reamintește acest lucru. Astfel, în baza prevederilor art. 26, lit. b) din H.G. nr. 857/2011 privind stabilirea şi sancţionarea contravenţiilor la normele din domeniul sănătăţii publice, cu modificările și completările ulterioare, refuzul acordării asistenței medicale de urgență unui pacient de către un medic din cadrul UPU sau CPU constituie contravenție și se sancționează cu amendă de la 1.500 lei la 3.000 lei pentru persoanele fizice (medic și/sau medic-șef UPU/CPU, manager), respectiv cu amendă de la 10.000 lei la 20.000 lei pentru persoanele juridice (unitatea sanitară).
Conform prevederilor art. 22 din Codul de Deontologie Medicală al Colegiului Medicilor din România, este considerată faptă și act nedeontologic, contrar principiilor fundamentale ale exercitării profesie de medic, refuzul acordării serviciilor medicale.
De asemenea, conform principiilor jurământului lui Hippocrate, care cuprinde îndatoririle morale ale unui medic în exercitarea profesiunii sale, depus la finalizarea studiilor medicale universitare de către toți medicii, medicul are obligația de a acorda asistență medicală oricărei persoane aflate în suferință.
Mai mult decât atât, în conformitate cu prevederile art. 105, alin. (8) din Legea nr. 95/2006, privind reforma în domeniul sănătății, republicată, cu modificările și completările ulterioare, „personalul medical şi cel paramedical instruit în primul ajutor calificat au obligaţia ca în afara programului, indiferent de loc, să acorde primul ajutor, spontan sau la cerere, persoanelor aflate în pericol vital, până la preluarea acestora de către un echipaj de intervenţie specializat.”
Astfel, refuzul acordării asistenței medicale de urgență de către un cadru medical, indiferent de locația pacientului, constituie un act ilegal, imoral, nedeontologic și pasibil de amendă contravențională.
Cu toate acestea, au existat cazuri în care prin reglementări scrise, la nivel de conducere a UPU/UPU-SMURD/CPU sau a conducerii spitalului, cadrelor medicale le este interzis să acorde asistență medicală în afara incintei spitalui, în situații punctuale”, spun cei de la Departamentul pentru Situații de Urgență.

Cu privire la cazul de la Satu Mare, reprezentanții DSU spun că „așa cum apare în actele normative, în ordine și în alte reglementări, nimeni nu interzice medicilor să acorde ajutor atunci când este nevoie. Datoria medicilor este să salveze vieți și trebuie să reacționeze în orice situație”.

Referitor la măsurile concrete care vor fi luate în acest caz ni s-a adus la cunoștință că DSU a solicitat de la UPU Satu Mare înregistrarile video din ziua incidentului urmând ca după analizarea acestora să se ia o decizie.

Un Comentariu la "Ce spune departamentul condus de Raed Arafat despre problema femeii căzute în fața UPU Satu Mare"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.