Acţiunea „Foc de artificii”, în derulare la Satu Mare

artificii

Poliţia desfăşoară, începând cu data de 20 noiembrie, acţiunea naţională pentru verificarea legalităţii desfăşurării operaţiunilor cu articole pirotehnice, de către persoanele fizice şi juridice, în perioada Sărbătorilor de iarnă 2015/2016. Asemenea acţiuni se desfăşoară şi la Satu Mare, fiind angrenaţi atât poliţişti specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase, cât şi poliţişti de ordine publică.

În aceiaşi perioadă a anului trecut, în urma activităţilor desfăşurate de poliţiştii specializaţi în arme, explozivi şi substanţe periculoase, în colaborare cu ai altor structuri din cadrul IPJ Satu Mare au fost întocmite 21de dosare penale la regimul articolelor pirotehnice, de asemenea, au fost confiscate 10.815 petarde, 584 bucăți baterii de artificii, din clasele/categoriile de pericol II-IV.

În această perioadă sunt continuate şi activităţile specifice structurilor de ordine publică în zona pieţelor, târgurilor, centrelor comerciale ori a altor locaţii aglomerate, pentru depistarea persoanelor ce comercializează ilegal obiecte pirotehnice. Se urmăreşte în mod prioritar combaterea comerţului ilicit cu petarde procurate ilegal din Ungaria şi Ucraina.

În aceste acţiuni poliţiştii colaborează cu jandarmi, poliţişti locali şi de frontieră, urmărind astfel prevenirea oricăror evenimente negative generate de nerespectarea prevederilor legale care reglementează deţinerea, comercializarea, importul, depozitarea şi folosirea articolelor pirotehnice de către persoanele fizice şi juridice.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.