Haiku-urile vizuale ale Lucianei Tămaș, apreciate de iubitorii artei din Wolfenbüttel (Foto)

Luciana Tamas1

Luciana Tamas2

Luciana Tamas3

Luciana Tamas4

Luciana tamas5

Luciana Tamas6

Luciana Tamas7

Luciana Tamas8

Luciana Tamas9

Așa cum am semnalat cu câteva zile în urmă în paginile ziarului nostru, sătmăreanca Luciana Tămaș a participat vineri, 9 octombrie, la o expoziție de grup în orașul german Wolfenbüttel, localitate înfrățită cu Satu Mare. Pentru Luciana Tămaș aceasta a fost a cincizecea expoziție, dintre care 23 fiind expoziții personale.

„Oricum, la vernisajul din 9 octombrie am constatat că locuitorii oraşului înfrăţit cu Satu Mare sunt mari iubitori şi rafinaţi cunoscători ai artei, iar artiştii selectaţi au ştiut să găsească echilibrul tainic între partea de experiment a creaţiei lor şi aşteptările, uneori ceva mai temperate, ale publicului” scrie, într-o postare pe Facebook, artista originară din Satu Mare.

„Cu mai mulți ani în urmă, în timpul unei expoziţii de grup desfăşurate în Satu Mare, Dan Perjovschi a făcut o afirmaţie pe care am înţeles-o cu adevărat ceva mai târziu: anume că un loc poate fi considerat centru atunci când acolo se întâmplă ceva curat, frumos, adevărat. Cu alte cuvinte, fiecare comunitate poate să genereze sens şi să se transforme, pentru perioade mai mici sau mai mari de timp, într-un centru (cultural, ştiinţific …). Bineînţeles, pentru a reuşi cu adevărat într-un asemenea demers, este nevoie de două ingrediente aparent obişnuite (şi, totuşi, nu tocmai uşor de găsit): de viziune şi curaj. Dacă acestea există, celelalte aspecte pot fi calibrate în aşa fel încât rezultatul final să fie unul pozitiv (fonduri se mai găsesc, artiştii şi teoreticienii sunt, de cele mai multe ori, receptivi şi dispuşi să-şi aducă aportul la dezvoltarea şi la funcţionarea unui proiect cultural; oficialităţile, mai cu voie, mai de nevoie, pun şi ele umărul …).

Nu ştiu dacă proiectul iniţiat de Nina Heptner în Wolfenbüttel va rezista în timp, însă a ajuns la urechile mele, mai mult ca un zvon, faptul că domnia sa a organizat şi evenimente care au adunat la un singur vernisaj aproximativ 500 de persoane. Este uluitor ca într-un oraş, nu tocmai mare, să existe un asemenea apetit pentru muzică, artă, literatură (şi poate tocmai de aceea m-a bucurat mult propunerea doamnei Heptner de a organiza în comun expoziţii care să includă artiştii din Satu Mare şi pe cei din Wolfenbüttel). Oricum, la vernisajul din 9 octombrie am constatat că locuitorii oraşului înfrăţit cu Satu Mare sunt mari iubitori şi rafinaţi cunoscători ai artei, iar artiştii selectaţi au ştiut să găsească echilibrul tainic între partea de experiment a creaţiei lor şi aşteptările, uneori ceva mai temperate, ale publicului”, scrie Luciana Tămaș pe pagina sa de Facebook.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.