Un nobil din Cetatea Sătmarului, omul de încredere al lui Mihai Viteazul

Mihai Viteazul

Unul dintre oamenii aparținând nobilimii mijlocii de la sfârșitul veacului al XVI-lea și începutul celui de-al XVII-lea din Cetatea Sătmarului, Ioan Darahi (sau Darai) a ajuns la curtea lui Mihai Viteazul, unde a devenit omul de încredere al domnitorului. Acesta i-a fost recomandat marelui voievod de către comandantul Mihai Szekely, viitorul comisar imperial în Transilvania.

Darai s-a bucurat de multă încredere din partea domnitorului, Mihai Viteazul folosindu-l în multe acțiuni delicate. De asemenea, Darai l-a însoți pe marele domnitor în campania din Ardeal. Vă reamintim că în timpul acestei campanii, Mihai Viteazul a ajuns până în zona localității Moftinu Mic din județul nostru, unde și-a așezat tabăra.

Potrivit cronicilor vremii, Darai a fost recomandat la 9 iulie 1599, pentru a dubla în taină și a înlocui pe secretarul domnitorului, Ioan Racz, bănuit iar apoi dovedit de trădare către Andrei Bathory.

Ioan Darai a relatat cele „auzite și văzute” la curtea lui Mihai Viteazul lui Mihai Szekely în paginile unei scrisori rămase peste veacuri. În continuare vă redăm un fragment din descrierea făcută de Ioan Darai:

„Mărite doamne cum domnia voastră strălucită m-a trimis în ziua de 9 iulie a anului de faţă din cetatea Satu Mare în Ţara Românească la strălucitul voievod Mihai împreună cu familiarii curţii domniei sale strălucite, Teofil Grecu şi Gheorghe Horvath, până în ziua de 10 decembrie când mi-a dat slobozire de plecare, domnia voastră îmi cere acuma să arăt în scris cele văzute şi auzite în tot acest timp, ceea ce voi arăta cât mai pe scurt pe cugetul meu după credinţa ce o am faţă de domnia voastră strălucită.

Am ajuns la măria sa voievodul în ziua a zecea a aceleiaşi luni, în târgul numit Ploieşti. Între altele s-a bucurat voievodul că domnia voastră i-a trimis pe propriul său subaltern ale cărui bunuri se află sub ascultarea maiestăţii sale, după cum aflase prin scrisori de la trimişii săi care erau la domnia voastră în Satu Mare, şi mi-a atras atenţia să nu cumva să am vreo legătură cu secretarul său, vădit şi neândoios trădător. În jurul lui 1 august au sosit solii săi de la Praga, de la maiestatea sa, Grigore Balogh şi Ioan Ragusanul şi s-a bucurat de scrisorile pe care i le-au înfăţişat de la maiestatea sa şi de la arhiducele Mathias, cu capul descoperit şi a sărutat peceţile de la amândouă scrisorile. Şi când a aflat că sufletul împăratului şi al arhiducelui Mathias îi este atât de favorabil şi că este lăudată statornicia lui, a declarat cu mare smerenie şi emoţie că va rămâne totdeauna acelaşi şi că el trebuie să moară sau să învingă pentru oastea creştină.

După puţine zile au venit şi ceilalţi soli ai voievodului de la maiestatea sa, anume Petru Armeanul şi Ştefan Pethnehazi, care în urma trădării suszisului secretar fuseseră duşi mai întâi la Alba Iulia la Cardinal şi dintre care unul anume, Ştefan Pethnehazi, pe când era transportat acolo,neputând distruge sau ascunde scrisoarea arhiducelui pe care o avea el, din cauza paznicilor, a înghiţit-o pe drum. Celălalt însă cu o şiretenie uimitoare a dus scrisoarea majestăţii sale până la Voievod. Odată cu sosirea acestor soli a venit şi trădătorul, acela şi cum nu a putut afla nimic de la ei şi nici chiar de la voievod despre cele încheiate, zdruncinat de faptul că a socotit că voievodul îl bănuieşte, a scris în aceste zile Cardinalului o scrisoare în sensul acesta:

«Luminate principe, solii stăpânului meu au ajuns aici de la Împăratul romanilor, nu ştiu ce solie au adus, nu vorbeşte nimic cu mine aşa precum obişnuia mai înainte. Însă cum celui ce veghează îi vine întotdeauna ajutor, luminăţia voastră să vegheze şi într-o direcţie şi în alta, îndeosebi însă să ia seama dinspre germani căci eu voi lua seama întotdeauna şi voi fi treaz. Dar să ştie bine luminăţia voastră că împăratul romanilor urzeşte ceva cu voievodul împotriva luminăţiei voastre şi a ţării prea scumpe. Să pună de îndată să fie prinşi oriunde vor putea şi ajunşi solii şi curierii stăpânului meu căci sunt trădători ascunşi faţă de luminăţia voastră şi faţă de ţară, şi să se îngrijească să fie pedepsiţi după cum merită. Şi să-mi trimită cât de curând pe un om al său de credinţă prin care am de gând să-i vestesc prin viu grai toate câte le ştiu despre toate lucrurile».

Această scrisoare o interceptează voievodul, îl prinde pe trădător şi îl despoaie de toate bunurile sale. Peste câteva săptămâni,la cererea tuturor soldaţilor săi unguri, îl lasă să plece. În ajunul luptei fuge la Cardinal, pentru care fapt îşi ia pedeapsa cuvenită crimei sale. Voievodul a ascultat scrisoarea maiestăţii sale pe care o adusese Petru Armeanul, precum şi cuprinsul soliei,dar ce va fi fost aceasta nu a destăinuit domnul nimănui. După ce a luat cunoştinţă de aceasta, voievodul nu mai aştepta vreun alt sol şi nici alte scrisori, ci se gândea la oastea turcilor, cât este aproape şi cum ar putea el să-i ţină piept, şi în care părţi ale ţării noastre ar vrea „turcii” să dea năvală, şi de asemenea cum ar putea el să captureze sau să dea la fund năvile încărcate cu maşini de război şi tunuri ce auzea că ar fi la graniţa turcească.

Însă cum nu putea afla nimic despre oastea germană şi trecuse termenul hotărât de maiestatea sa pentru expediţie, şi era înconjurat din toate părţile de duşmani, şi anume de transilvani, poloni, moldoveni, turci, şi în fiecare zi era solicitat de sultan şi de transilvani ca să încheie o legătură, zăbovind în atâtea frământări a mai trecut ceva timp”.

În data de 10 decembrie 1599, Ioan Darai „a primit scrisoarea de slobozire” de la curtea lui Mihai Vitreazul și s-a întors în Cetatea Sătmarului. Nu se cunoaștea data nașterii lui Ioan Darai, și nici cea a morții acestuia. Istoricii spun că acesta a murit în primii ani ai secolului XVII.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.