Dascăl din Satu Mare, laureat al Premiului Mentor pentru Excelență în Educație

Nyiri Zoltan

MOL România și Fundația pentru Comunitate au acordat miercuri, 15 aprilie, Premiile Mentor pentru Excelență în Educație unui număr de zece profesori și antrenori, în cadrul unui eveniment ajuns la cea de-a V-a ediție. În cadrul aceleiaşi gale au lansat și noua ediție a programului, pentru al VI-lea an consecutiv.

Printre dascălii premiați se numără și sătmăreanul Nyiri Zoltan, profesor de pictură la Liceul de Artă „Aurel Popp” din Satu Mare.

Invitatul de onoare al acestei ediții a Galei Premiilor Mentor a fost multiplul campion olimpic Ivan Patzaichin, care a vorbit despre importanța recunoașterii antrenorilor ce conduc generații întregi spre succes, dar a căror activitate rămâne în umbră, de multe ori fiind nerecompensată moral sau material.
Fiecare dintre cei zece laureați din cadrul acestei ediții a primit un premiu în valoare de 8.000 de lei și un trofeu special, Trofeul Mentor, realizat de cunoscutul artist plastic Ioan Nemțoi.

Cei zece mentori din acest an au fost selectați de către Consiliul Director al Fundaţiei Pentru Comunitate, care a primit 441 de dosare prin care au fost nominalizate 202 persoane. La fel ca în cazul ultimelor trei ediții, unii dintre premianți au fost nominalizați a doua oară. Nominalizările pot fi repetate pentru ediţiile viitoare.

Nyiri Zoltan (n. 1951) este profesor de pictură la Liceul de Artă „Aurel Popp” din Satu Mare. Este absolvent al Universității de Artă și Design din Cluj-Napoca.

Mentorii distinși la cea de-a V-a ediție a Premiilor Mentor pentru Excelență în Educație sunt:

Daniela Luminița Ceredeev, profesor de limbă și literatură română, Vatra Moldoviței;

Dvoracsek Agoston, profesor de fizică, Aiud;

Ligia Letiția Jicman, profesor, antrenor de șah, Timișoara;

Geanina Mangalagiu, profesor de chimie, Iași;

Mircea Nistor, profesor de fizică, Hunedoara;

Viorica Nistoroiu, profesor de pian, București;

Nyiri Zoltan, profesor de pictură, Satu Mare;

Peloc Mateiu, antrenor, Arad;

Emilia Roșca, profesor de limbă franceză, Cluj;

Szekely Geza, profesor arte plastice, Cluj.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.