Beat criță, un șofer a intrat cu mașina într-o pompă de benzină

accident

Un tânăr de 29 de ani din Carei, Eduard Grenczler, era cât pe ce să provoace o adevărată catastrofă după ce a adormit la volan și a intrat cu mașina într-o pompă de benzină.

Accidentul a avut loc azi (26 martie) dimineață, în jurul orei 06.30, la intrarea în municipiul Carei, dinspre Petrești. Șoferul avea concentrația de 0,82 mg/l alcool în aerul expirat.

Potrivit oamenilor legii, tânărul se afla la volanul unui Ford și se deplasa dinspre Petrești spre Carei. La intrarea în oraș a adormit la volan, mașina a derapat și cu partea laterală a dislocat pompa de benzină.

Se pare că bărbatul a băut împreună cu un prieten până târziu în noapte iar dimineață a urcat în mașină cu gândul de a se întoarce în Carei. Din fericire șoferul a scăpat doar cu câteva zgârieturi.

Polițiștii au deschis în acest caz un dosar penal pentru a cerceta împrejurările în care s-a produs accidentul.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.