Au început înscrierile pentru „Maratonul Nisipului” 2015

Maraton

Începând cu 1 decembrie 2014, Asociația Sportivă „SanaSport” a dat startul înscrierilor la „Maratonul Nisipului”, ediția a II-a, eveniment care va avea loc în data de 29 martie 2015, pe plaja din stațiunea Mamaia.

Competiția sportivă, organizată în parteneriat cu Direcția Județeană de Sport și Tineret Constanța, Administrația Bazinală de Apă Dobrogea Litoral și Radio Constanța, se adresează atât alergătorilor amatori, cât și sportivilor de performanță. Participanții au posibilitatea de a opta pentru mai multe curse, precum tradiționalele probe de maraton individual pe distanța de 42,195 km, semi-maraton individual (21 km) și cursa individuală de 10 km. Față de anul trecut, organizatorii propun cursa „Family Run” (3 km), care se va desfășura pe faleza din Mamaia și care are menirea de a-i aduce mai aproape de sport, atât pe părinți, cât și pe copiii acestora.

Maratonul de la Malul Mării rămâne și în acest an singura competiție de acest gen din Europa care se desfășoară integral pe nisip. La prima ediție, cea de anul trecut (2014), organizatorii au reușit să înscrie Constanța pe harta maratoanelor mondiale, adunând la start sute de participanți din România și din străinătate și alte câteva sute de susținători.

Cei interesați se pot înscrie pe website-ul evenimentului: www.maratonulnisipului.ro.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.