Spectacol omagial dedicat „Zilei Naționale a României”

afis coruri 2014

Vineri, 28 noiembrie, cu începere de la ora 18.00, Castelul Karolyi din Carei va găzdui spectacolul omagial dedicat „Zilei Naționale a României”, susținut de Corurile „Armonica” (dirijor Ioan Tordoi), „Crenguța” (dirijor Vlad Pașca), „Astra Careiană” (dirijor Mariana Vulcan), Corul Protopopiatului Ortodox Carei (dirijor Mariana Vulcan) și Corul Bisericii Ortodoxe „Sfântul Dumitru” (dirijor Florentina Roșca).

În cadrul evenimentului va mai avea loc o reprezentație de dans din folclorul stilizat cu membrii formației „Club Dance” pregătiți de profesoara Cătălina Curceanu și un recital de poezie realizat de componenți ai cercului de teatru amator al Centrului Cultural și elevi ai Liceului Teoretic Carei, pregătiți de Adrian Ștefănuți.

După spectacol va putea fi vizitată expoziția de fotografie „Personalități ale culturii românești”, realizată de Direcția de Cultură Carei.

Intrarea la manifestare este liberă. Spectacolul omagial este organizat de către Direcția de Cultură Carei.

Evenimentele dedicate „Zilei Naționale a României” vor continua și în data de 1 Decembrie, atât la Monumentul Ostașului Român, cât și la fostul Club „9 Mai”. Programul acestora va fi anunțat ulterior.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.