Elevi în vizită la jandarmii sătmăreni

Jandarmi1

Jandarmi2

Jandarmi3

În cadrul proiectului dedicat tinerilor „Ziua Ştafetei – acum decid eu”, doi elevi ai Colegiului Naţional „Doamna Stanca” din Satu Mare au fost oaspeţii jandarmilor sătmareni.

Miercuri, 19 noiembrie, Demian si Flaviu, doi tineri de 14, respectiv 16 ani au participat la o zi de activitate desfăşurată de un militar jandarm. Îşi doreau să cunoască realităţile şi provocările vieţii de jandarm, iar comanda Jandarmeriei sătmărene a răspuns pozitiv solicitării venite din partea conducerii Colegiului Naţional „Doamna Stanca”.

Ziua a început cu o vizită la Biroul de Resurse Umane al unităţii unde au fost informaţi cu privire la toate aspectele legate de condiţiile de recrutare în instituţiile militare de învăţământ şi de posibilităţile care există la absolvirea acestor şcoli.

Vizita a continuat apoi cu o prezentare a materialelor aflate în dotarea jandarmilor şi modul de folosire a acestora. Materiale de intervenţie şi de protecţie, autospecialele din dotarea jandarmilor, dar şi câinii de serviciu ai Jandarmeriei sătmărene au făcut obiectul celui de-al doilea moment al vizitei.

După o scurtă pauză de relaxare au intrat pe tatami alături de plutonierul major Bogdan Suciu, monitor de intervenţie profesională şi multiplu laureat al competiţiilor de karate kumite. Aici au încercat să deprindă o serie de elemente de autoapărare, (karate, judo, aikido), dar şi tehnici de intervenţie profesională folosite de către jandarmi în cadrul misiunilor.

Şi pentru că cei doi doreau să cunoască cât mai bine realitatea muncii de jandarm, preţ de aproape două ceasuri au executat o misiune de patrulare cu Grupa de Intervenţie a Jandarmeriei sătmărene.

La revenirea în unitate a urmat momentul adevărului, când au fost supuşi la un test de pregătire fizică, dar şi profesională. Exerciţii de autoapărare, dar şi tragere cu armament de tip airsoft, activitate la care Demian şi Flaviu s-au comportat admirabil obţinând calificative foarte bune.

Ziua s-a încheiat cu o strângere de mână, în biroul inspectorului-șef al unităţii, dar şi cu promisiunea revenirii peste ani, dar în calitate de militari.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.