Sărbătoarea toamnei, marcată la Colegiul Tehnic „UNIO – Traian Vuia”

Halloween

Devenită deja o tradiţie, sărbătoarea toamnei, sau Halloween-ul, a fost celebrată şi de această dată la Colegiul Tehnic „UNIO – Traian Vuia”, unde s-a organizat un moment multicultural.
Momentul a fost gândit pe mai multe secţiuni: sculpturi de dovleci, desene tematice, realizarea unor compuneri tematice – horror, prezentare de măşti şi pălării. Elevii au realizat şi nişte decoraţiuni specifice acestei sărbători, care au fost expuse în hol. Aceștia au fost premiaţi de către juriul alcătuit din directorul prof. dr. Vlaicu Popescu, directorul adjunct Adina Ciutan şi de profesoara Claudia Moldovan (consilier educativ).
Azi, 31 octombrie, în pauza mare, în holul liceului s-a desfăşurat această activitate, dar pregătirea ei a necesitat un timp îndelungat. Elevii au lucrat atât în clasă cât şi acasă pentru realizarea materialelor.
Momentul a început prin cuvântul directorului privind semnificaţia zilei, după care juriul a premiat compunerile, desenele, sculpturile, măştile şi pălăriile.
Premiul I a fost a câştigat de elevii: Gabriel Lipai (clasa XII F), Rubin Mureşan, clasa IX A – compuneri, Nicoleta Mariţa, clasa XII F – recuzită vrăjitoare, Cătălin Pop, clasa XI B – desen tematic, Ionuț Pintea, clasa IX B – sculptură dovleac.
Elevii au primit, conform tradiţiei, bomboane pentru a recompensa efortul depus.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.