Pictura murală din biserica de la Berea, singura frescă medievală din județul Satu Mare

Biserica reformata din Berea1Biserica Reformata Berea
Prin stilul și compoziția sa, o pictură murală, aflată în Biserica Reformată din satul Berea (comuna Ciumești), naște discuții în rândul specialiștilor. Potrivit acestora autorul picturii medievale, a fost un bun cunoscător al temei bizantine, însă, sub aspect stilistic, scena „Schimbării la Față” de pe peretele Bisericii Reformate din Berea nu reprezintă similitudini cu nici una dintre exemplele iconografice din aria mai largă a Bazinului Carpatin.

Iconografii spun că pictura medievală de la Berea nu seamănă nici cu cea din capela din Gurk (Austria), şi nici cu reprezentația murală aparţinând celui mai important ciclu italo-bizantin de la începutul secolului al XIV-lea, fresca din Sântămăria Orlea.

Din păcate însă, la Berea s-a păstrat doar jumătatea superioară a scenei. Mai mult decât atât, lipsesc şi chipurile profeţilor şi a lui Hristos.

După cum se știe, scena „Schimbării la Faţă” provine din cultura iconografică bizantină şi este destul de rară în arta bisericească occidentală. Scena redă momentul în care înainte de crucificare, Iisus i-a luat pe Petru, Iacov şi Ioan, şi i-a dus într-un munte înalt. Conform tradiţiilor bisericii, este vorba despre Muntele Tabor.

Dacă în biserica orientală „Schimbarea la Faţă” s-a numărat încă din secolul al VI-lea printre principalele 12 sărbători religioase, în cea latină a fost oficializată doar în 1456. Cu toate acestea formele devenite tradiţionale ale scenei sunt identice în cele două arte bisericeşti până pe la începutul secolului al XIV-lea. Reprezentările scenei sunt cu mult mai rare în pictura medievală occidentală.
Pictura murală de pe peretele nordic al navei a fost descoperită în 1993, iar conservarea celor două fragmente de frescă a fost realizată doar un deceniu mai târziu. De asemenea, restauratorii au descoperit și un strat mai timpuriu al picturii, ce datează din secolul al XV-lea și reprezintă „Maica Ocrotitoare”. Artistul a pictat-o pe Fecioară cu mâinile împreunate, iar sub mantia de pe umerii săi, susţinută de doi îngeri, sunt reprezentate mai multe personaje umane rugându-se în genunchi.

Cele mai recente cercetări, efectuate în 2010, au scos însă la iveală fragmente din fresca iniţială a bisericii, datată în perioada romanică (stilul romanic este arta caracteristică spațiului european occidental din secolele XI-XIII). Situat în partea superioară a picturii gotice, stratul timpuriu de frescă conţine reprezentarea lui Isus Hristos în mandorlă, având în dreapta sa Fecioara, iar în stânga probabil pe Sfântul Ioan Evanghelistul.

Prima fază a bisericii actuale a fost construită la sfârșitul veacului al XII-lea și începului celui de-al XIII-lea, însă în secolul XVII, biserica a trecut printr-o serie de modificări, în urma cărora a primit un aspect modern.

Scrie un comentariu