Problema Hotelului „Dacia” pe masa consilierilor municipali

DSCF2687

Consilierilor locali li s-a prezentat în şedinţa de azi, 28 august o adresă a Parchetului Satu Mare prin care se solicită să se comunice dacă municipiul se constituie parte civilă în distrugerea Hotelului „Dacia”, în acest caz fiind deschis un dosar penal. Municipalitatea trebuie să-şi precizeze poziţia până pe data de 1 septembrie.
Consilierii locali s-au arătat nemulţumiţi cu privire la faptul că deşi prima adresă a fost trimisă de Parchet în luna martie, documentul nu a ajuns nici până azi pe masa legislativului local. Mai mult decât atât, şi cea de-a doua adresă a Parchetului, chiar dacă a ajuns la Primărie în luna iulie, a fost prezentată doar în plenul şedinţei de azi.
Valeriu Bancea s-a arătat indignat de faptul că adresa a fost doar acum „pasată” Consiliului Local, considerând că „este inadmisibil ca o adresă să treneze la Primărie timp de şase luni. Ce a făcut executivul? A stat şi s-a uitat la Consiliul Local? Până pe 1 septembrie nu prea se poate răspunde la această adresă”.
În luarea de cuvânt consilierul Adrian Albu a declarat că în rezolvarea acestei probleme se observă o lipsă de implicare a executivului.
Concluzia la care s-a ajuns în urma discuţiilor este că ar fi bine solicitarea unei amânări în ceea ce priveşte cristalizarea unei poziţii a municipalităţii referitor la problema Hotelului „Dacia”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.