Vezi programul Festivalului Patrimoniului Ţării Oaşului „Zestrea Oaşului”

aurelia-fedorca

Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, în parteneriat cu Casa Orăşenească de Cultură din localitate şi Autoritatea Naţională pentru Turism organizează în acest week-end Festivalul Patrimoniului Ţării Oaşului „Zestea Oaşului”, un eveniment dedicat oşenilor şi nu numai. Detalii despre festival au fost oferite de primarul oraşului Negreşti-Oaş, Aurela Fedorca, respectiv de directorul Casei Orăşeneşti de Cultură din localitate, Natalia Lazăr, în cadrul unei conferinţe de presă organizate azi, 20 august.

Cu toate că principalele manifestări vor avea loc sâmbătă, 23, respectiv duminică, 24 august, Festivalul „Zestrea Oaşului” a început în data de 15 august cu un turneu de handbal organizat pentru echipele de fete de liceu. Competiţiile sportive continuă până în data de 25 august şi se vor finaliza cu un turneu de tenis de câmp ce va fi organizat la Baza sportivă „Fulda” din oraş.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc sâmbătă de la ora 14.00, prilej cu care va fi inaugurat şi târgul meşteşugăresc. Totodată, în cursul zilei de sâmbătă va avea loc şi un concurs gastronomic la Muzeul în aer liber din Negreşti-Oaş.

„În cadrul festivalului Patrimoniului Ţării Oaşului „Zestrea Oaşului” vom avea parte şi de musafiri de marcă. Vom primi vizita unei delegaţii conduse de premierul României, domnul Victor Ponta, respectiv de vicepremierul Liviu Dragnea. Este o onoare pentru noi ca în decurs de şase luni să primim a treia vizită din partea unor înalţi demnitari ai statului român”, a declarat Aurelia Fedorca.

În continuare vă prezentăm programul oficial al Festivalului Patrimoniului Ţării Oaşului „Zestrea Oaşului”.
Sâmbătă, 23 august:
Ora 09.00 – simpozionul “Patrimoniu și identitate locală – premise ale creșterii potențialului turistic al Țării Oașului” – Muzeul în aer liber
Ora 14.00 –deschiderea festivalului și inaugurarea expoziției/târg meșteșugăresc;
– concurs gastronomic și premiere – Muzeul în aer liber
Pe scena amplasată în centrul orașului:
Ora 13.00 – probe de sunet
Ora 14.15 – Spiriduș Ghiduș și program artistic susținut de copii/ elevi de la instituțiile de cultură și învățământ din Negrești-Oaș
Ora 16.15 – Muzică ușoară și folk: George Palfi, Maria Pintea, Teodora Moldovan, Vlad Belbe
Ora 17.00 – Ansamblul folcloric Vama Ardeleană și Nicu Pop
Ora 17.20 – Ansamblul folcloric Cununița, Satu Mare şi Cornel Borza
Ora 18.45 – Momente muzicale cu Formația Pionierii, Negrești-Oaș
Ora 19.20 – Școala vedetelor RecreartBaia Mare
Ora 20.00 – Regal folcloric
Ora 21.00 – Muzică pop-rock – Synergy & friends
Ora 22.45 – Recital LORA
Ora 22.45 – Recital CARGO
Ora 23.50 – Jocuri de lasere – DJ

Duminică, 24 august
Ora 10.00 – Sf. Liturghie
Orele 10.00 – 22.00 – expoziție/târg meșteșugăresc – Muzeul în aer liber
Pe scena amplasată în centrul orașului:
Ora 13.00 – probe de sunet
Ora 14.00 – Zâmbet de soare – spectacol interactiv pentru copii cu Mister Nicu și program artistic susținut de copii/ elevi de la instituțiile de cultură și învățământ din Negrești-Oaș
Ora 15.40 – parada sărbătorii – Parada portului popular, Fanfară
Ora 16.00 – deschiderea oficială a evenimentului, pe scena în aer liber, premierea personalităților orașului Negrești-Oaș, decernarea de titluri și diplome
Ora 17.00 – Ansamblul folcloric Sânzienele
Ora 17.20 – Maria Tripon și Ansamblul folcloric Oașul
Ora 17.50 – Recital Cristian Enache
Ora 18.30 – Recital Geo Giovani
Ora 19.10 – Moment muzical – Tenorii din Seini
Ora 19.40 – Regal folcloric cu
– Ansamblul folcloric Măgura șiMaria Petca-Poptean
– Ansamblul folcloric studențesc Mărginimea, Sibiu și Sebastian Stan
Ora 21.45 – Muzică pop – Bogdan Bratiș
Ora 22.15 – Recital extraordinar ALEX VELEA
Ora 23.00 – Recital extraordinar VOLTAJ
Ora 24.00 – Focuri de artificii
Prezentatori festivalului vor fi Maria Moiș şi Victor Constantinovici.

Scrie un comentariu

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.