„Smart Days” la Satu Mare

Smart Days
Sătmărenii sunt invitaţi la „Smart Days”, o suită de evenimente ce va avea loc în perioada 7-9 august în municipiul, reşedinţă de judeţ. Maratonul cultural va debuta joi, 7 august, la ora 19.00, la Sinagoga de pe strada Decebal din Satu Mare, unde va avea loc un recital susţinut de Betti Barbera şi Mariano Castro.

Evenimentele vor continua vineri, 8 august în Grădina Romei, locaţie în care vor concerta, cu începere de la ora 18.00: „OMEN” (Ungaria), „Altar” (Cluj-Napoca), Sorin Bălaj, Adina Ignat, Octavian Bud. Atmosfera va fi întreţinută şi de DJ Soso, respectiv DJ Leviciusz.

„Smart Days” continuă sâmbătă, 9 august, de la ora 18.00 cu concertul susţinut de „Paraziţii”. Apoi pe scenă vor urca cei de la „Black River Blues Band” iar seara se va încheia cu evoluţia a doi DJ-i, „Gabi” şi „Pepe”.

Pe lângă concerte, în cursul zilelor de vineri şi sâmbătă organizatorii au pregătit şi o serie de activităţi în aer liber printre care amintim: ateliere de creaţie, demonstraţie canină, gastronomie, workshop-uri, demonstraţie parkour, ateliere de meşteşuguri antice, etc.

Seria de evenimente este organizată de Primăria şi Consiliul Local Satu Mare, în parteneriat cu Casa de Cultură „G. M. Zamfirescu”.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.