Satu Mare: Un piton a muscat o fetita la circul Bellucci (foto)

20140725-211618-76578214.jpg

O fetiţă de 12 ani a fost muşcată vineri (25 iulie) seara, în jurul orei 20.30 de un piton lăsat nesupravegheat la reprezentaţia pe care Circul Bellucci a avut-o în parcarea hypermarketului “Auchan” din Satu Mare. Fetiţa venise la bunici din Ungaria.
Copila se afla pe primul rând în public în momentul când a fost muşcată. În prima fază reprezentanţii circului au tratat cu superficialitate accidentul, reacţionând abia după ce mai multe persoane din public au început să vocifereze. Fetiţa a fost dusă în cele din urmă la Unitatea de Primiri Urgenţe (UPU) a Spitalului Judeţean Satu Mare.
Purtătorul de cuvânt al Spitalului Judeţean Satu Mare, Constantin Demian ne-a declarat că “fetiţa are două înţepături la nivelul antebraţului stâng. După ce a fost adusă la UPU rana a fost dezinfectată şi pansată. Fetiţei i s-a administrat inclusiv un antitetanos. Aceasta este în afara oricărui pericol. Starea pacientei nu a necesitat internarea”.
Din aceleaşi surse am aflat că fetiţa a fost însoţită vineri seara la spital şi de directorul circului.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.