Alexandru Feher din Vama, îşi expune fotografiile la Praga (galerie foto)

Alexandru-Feher2Poza1Poza2 Poza9 Poza8 Poza7 Poza6 Poza5 Poza4 Poza3
Artistul fotograf din Vama, Alexandru Feher îşi va expune instantaneele în capitala Cehiei, Praga. Vernisajul expoziţiei de fotografii intitulată „Univers provizoriu” va avea loc în data de 9 ianuarie, de la ora 18.30, iar evenimentul va fi găzduit de Institutul Cultural Român de la Praga. Cei interesaţi vor putea viziona instantaneele expuse de Alexandru Feher în perioada 9 ianuarie-7 februarie, în intervalul orar 10.00-17.00.

Reporter: Înainte de a vorbi despre arta fotografică şi despre vernisajul ce tocmai bate la uşă, vă rog să ne spuneţi câteva cuvinte despre dumneavoastră. Cine este Alexandru Feher?
Alexandru Feher: M-am născut pe 10 martie, anul 1966, în satul Racşa, din judeţul Satu Mare. Primii 8 ani de studii le-am urmat la Şcoala Generală Racşa. În continuare, am urmat cursurile Liceului de Matematică-Fizică din Satu Mare. De asemenea, am frecventat şi absolvit Şcoala Populară de Artă, secţia „Artă fotografică”, în clasa profesorului Demko Peter. După liceu, am ales Faculatea de Inginerie Mecanică, secţia „Automatizări industriale”, pe care am finalizat-o în anul 1993.
R.: Când s-a născut pasiunea pentru fotografie?
A.F.: Pasiunea pentru fotografie a început în anul 1976, când tatăl meu mi-a oferit posibilitatea de a alege între o bicicletă şi un aparat de fotografiat. Am decis să optez pentru aparatul de fotografiat deoarece, la Şcoala Generală Racşa funcţiona un cerc foto, unde doream să mă înscriu şi eu.
R.: În curând, în capitala Cehiei, veţi vernisa o expoziţie personală având ca temă Ţara Oaşului şi cea a Maramureşului. De ce aţi ales tocmai această tematică?
A.F.: Suntem într-o lume în continuă schimbare. Viteza acestor schimbări este ameţitoare, ceea ce duce la viziuni diferire asupra valorilor. Nimic nu mai dă impresia de stabilitate: peisajele se schimbă, caracterul oamenilor se adaptează la această schimbare iar comercialul domină. Totul pare că fuge de sub noi şi imaginile sunt amestecate generând nostalgii, rutină şi rareori speranţă.Totul pare provizoriu. Fotografiile din expoziţie încearcă să surprindă antropologic această schimbare, amestecând noul cu vechiul, arhaicul cu modernul, tinerii cu bătrânii şi autenticul valoros cu comercialul. Trecem aproape zilnic pe lângă aceste imagini, suntem grăbiţi, le ignorăm ori le considerăm banale, le pierdem irecuperabil şi realizăm acest lucru tardiv.
R.: Vă rog să faceţi o scurtă descriere a expoziţiei de la Praga.
A.F.: Expoziţia de la Praga reprezintă oarecum începutul şi sfârşitul unei vieţi contemporane, zăbovind mai mult la flash-urile de zi cu zi.
R.: Aţi participat şi la alte expoziţii?
A.F.: Primele lucrări le-am avut expuse în anul 1984 la Casa Tineretului din Buzău în cadrul unei expoziţii colective. În perioada 2002-2005 am expus împreună cu Alexandru Ardelean la Muzeul Ţării Oaşului. Mai târziu s-a format grupul de fotografi din Negreşti-Oaş, care au pus bazele proiectului „Versus dar împreună”.
R.: Ce planul de viitor are artistul fotograf Alexandru Feher?
A.F.: În luna august a acestul an, voi avea o expoziţie personală la Muzeul de Artă din Satu Mare, iar după aceea, mă voi axa pe un proiect recent început, care vizează ritualul nunţii oşeneşti.

Un Comentariu la "Alexandru Feher din Vama, îşi expune fotografiile la Praga (galerie foto)"

  1. Pingback: După Praga „Universul provizoriu” a lui Alexandru Feher ajunge şi la Muzeul de Artă din Satu Mare | Satmareanul – ziar online de Satu Mare

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.