Contrabandist reţinut la PTF Petea

catuse

Un bărbat din județul Botoșani, urmărit general, a fost reținut de polițiștii de frontieră în PTF Petea, deoarece pe numele lui era emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire și sprijinire a unui grup infracțional organizat și contrabandă.

Sâmbătă, 28 decembrie, în jurul orei 16.00, la PTF Petea s-a prezentat cetăţeanul român Dan A., în vârstă de 30 de ani, din județul Botoșani. La controlul efectuat, polițiștii de frontieră au constatat că bărbatul figurează ca fiind urmărit general.

Pe numele acestuia, Curtea de Apel Suceava a emis un mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pentru săvârșirea infracțiunilor de constituire și sprijire a unui grup infracțional organizat și contrabandă. Dan A. a fost predat de polițiștii de frontieră unui echipaj din cadrul Serviciului de Investigații Criminale al IPJ Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.