Sătmăreanul, Daniel Bran, reţinut de DNA pentru mită în valoare de 500.000 euro

catuse-euro

UPDATE 12.12.2013: Magistraţii Curţii de Apel Oradea au emis azi, 12 decembrie mandat de arestare preventivă pentru 29 de zile pe numele lui Daniel Bran. 

În cursul zilei de azi, 11 decembrie procurorii DNA au dispus reţinerea pentru 24 de ore a sătmăreanului, Daniel Bran. Acesta este acuzat de trafic de influenţă şi spălare de bani. Conform unor surse din cadrul DNA Bran este implicat în dosarul Power în care sătmăreanul Michael Mureşan(Power) este acuzat că a încasat despagubiri în valoare de 5,2 milioane de euro de la statul român pentru terenul sub care se afla fostul magazin INTEREX din Satu Mare.  Joi, 12 decembrie inculpatul va fi prezentat magistraţilor Curţii de Apel Oradea cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Potrivit procurorilor DNA „în cursul lunii aprilie-mai 2013, inculpatul Bran Daniel-Marin a pretins şi primit de la o persoană, titular al unui drept litigios, suma de 500.000 euro, lăsându-o să creadă că are influenţă asupra unor funcţionari din cadrul Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor (A.N.R.P.) pe care-i poate determina să facă acte care intră în atribuţiile lor de serviciu, în legătură cu restituirea dreptului litigios în valoare de 5.213.222 euro obţinut în baza unei sentinţei civile pronunțate de o instanță de judecată.

Inculpatul Bran Daniel-Marin a primit de la titularul dreptului litigios suma de 500.000 euro din totalul de 5.213.222 euro, bani obţinuţi ca urmare a executării silite a Autorităţii Naţionale de Restituire a Proprietăţilor în cursul lunii mai 2013.

Suma de 500.000 euro pretinsă a fost disimulată prin întocmirea în fals a unui înscris sub semnătură privată intitulat “Contract de împrumut” întocmit pentru suma de 2.200.000 lei, între cumpărătorul de influență şi o rudă a inculpatului Bran Daniel – Marin.

Pentru a ascunde originea ilicită a banilor, din suma de 500.000 euro, inculpatul Bran Daniel Marin a cumpărat în cursul lunii iunie 2013, pe numele soţiei, un autoturism de lux în valoare de 45.000 euro.

Învinuitului Bran Daniel-Marin i s-au adus la cunoştinţă acuzaţiile în conformitate cu prevederile art. 6 alin. 3 Cod de procedură penală.

La data de 11 decembrie 2013, procurorii au dispus reţinerea acestuia pentru 24 de ore, urmând a fi prezentat, la data de 12 decembrie 2013, la Curtea de Apel Oradea cu propunere de arestare preventive pentru 29 de zile”.

Vom reveni cu detalii.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.