Moșul PSD a trecut pe la Supuru de Sus și Hurezu Mare

mospsd1
mospsd3mospsd2

Cu ocazia sărbătorilor de iarnă, duminică, Moşul PSD a dăruit cadouri pentru copiii din localitatea Supuru de Sus şi casa de tip familial Roua din Hurezu Mare.
Această bucurie le-a fost oferită copiilor de preşedintele PSD Satu Mare, Mircea Govor, care a fost însoţit de preşedintele TSD Satu Mare, Raul Băbţan, preşedintele TSD Supur, Florin Varga, alături de mai mulţi membri de la organizaţia de tineret.
“Ca-n fiecare an am fost la Supur, i-am făcut fericiţi pe copii din Supuru de Sus. Cu ocazia Sărbătorilor de Iarnă, eu împreună cu Moşul mergem în diferite localităţi ale judeţului şi oferim cadouri, în special copiilor.
În calitate de preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD anul acesta am început cu „Darurile Moşului” la Filarmonică, am continuat în alte localităţi şi astăzi am ajuns la Supur şi la Hurezu Mare.
Cel mai mult m-a emoţionat prezenţa mea aici, la Centrul din Hurezu pentru că văd atâţia copii între trei şi 18 ani, o familie de copii cu probleme, copii care din păcate nu se bucură de dragostea părinţilor, iar alinarea şi-o găsesc la personalul angajat la acest centru şi la directorul Liviu Matioc.
Doresc să le transmit tuturor Sărbători Fericite şi La Mulţi Ani!”, a declarat Mircea Govor, preşedintele PSD Satu Mare.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "Moșul PSD a trecut pe la Supuru de Sus și Hurezu Mare"

  1. varga alexandru   23 ianuarie 2014 at 11:38 am

    sa traiti fericiti

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.