S-a dezvelit bustul lui Ioan Barbul, în parcul din faţa Spitalului Nou

stef-dezvelire
Azi, 29 noiembrie, în parcul din faţa Spitalului Judeţean de Urgenţe (SJU) Satu Mare a fost dezvelit bustul dr. Ioan Barbul, unul dintre ctitorii medicinei moderne sătmărene. La evenimentul ce a avut loc de la ora 14.30, au participat preşedintele Consiliuului Judeţean (CJ) Adrian Ştef, viceprimarul Marcela Papici, consilieri judeţeni dar şi medici.

Evenimentul a debutat cu un scurt Te Deum în amintirea dr. Ioan Barbul după care Adrian Ştef împreună cu iniţiatorul amplasării acestui bust, profesorul sătmărean Gheorghe Cosma şi viceprimarul Marcela Papici au dezvelit bustul marelui medic sătmărean.

Opera de artă a fost realizată de sculptorul Radu Ciobanu, iar lucrarea a fost finanţată de CJ Satu Mare.

Dr. Ioan Barbul s-a născut la data de 8 ianuarie 1923 în comuna Pomi. După absolvirea liceului a urmat cursurile Facultăţii de Medicină din Cluj-Napoca (1941-1947). Şi-a început cariera de medic în anul 1949 la Spitalul din Vişeu iar între 1950 şi 1973 a fost medic de interne la Spitalul Vechi din Satu Mare. Din 1973 până la pensionare a fost şeful Secţiei de Interne din cadrul Spitalului Nou.

Comentarii

comentarii

Un Comentariu la "S-a dezvelit bustul lui Ioan Barbul, în parcul din faţa Spitalului Nou"

  1. ALCIBIADE   29 noiembrie 2013 at 6:09 pm

    felicitari .

    Răspunde

Leave a Reply

Your email address will not be published.