A fost inaugurat drumul de ocolire a municipiului Satu Mare

drumocolire2drumocolire4drumocolire1 drumocolire3
Conducerea Primăriei împreună cu cea a Consiliului Judeţean Satu Mare au inaugurat azi, 28 noiembrie drumul de ocolire din partea de nord a municipiului, reşedinţă de judeţ. Astfel, TIR-urile nu vor mai intra pe străzile Aurel Vlaicu şi Bariţiului din Satu Mare ci vor avea legătură directă pe noul drum, de la fostele grajduri din Dorolţ la fostul poligon de pe strada Bariţiului.
La eveniment au participat preşedintele CJ, Adrian Ştef, vicepreşedintele Mircea Govor, primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, viceprimarii, Radu Roca şi Marcela Papici dar şi city managerul Dan Băbuţ. În luarea de cuvânt Coica a declarat că „acest drum de ocolire este cadoul Primăriei de 1 Decembrie către sătmăreni. Astfel, locuitorii de pe Bariţiului nu vor mai avea pereţii distruşi şi nici geamurile sparte din cauza TIR-urilor. De azi încolo tot traficul greu va fi deviat pe noul drum ocolitor”.
Preşedintele CJ a subliniat faptul că această variantă de drum ocolitor este foarte bună până ce se va finaliza centura de ocolire şi al treilea pod.
Mircea Govor a felicitat Primăria pentru această realizare subliniind faptul că până acum nimeni nu s-a gândit la această soluţie.
Drumul de ocolire are lungime de 2,9 km, lăţimea de 6 metri, are două benzi iar valoarea investiţiei este de aproximativ 1 milion de euro.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.