Direcţia 5 va concerta de 1 Decembrie la Satu Mare

Cristi-Enache-Directia-
În cadrul unei conferinţe de presă susţinute azi, 24 noiembrie oficialităţile au prezentat programul manifestărilor dedicate „Zilei Naţionale a României”. Astfel, duminică, 1 Decembrie după ceremonialul depunerilor de coroane organizatorii au pregătit şi un program artistic ce se va încheia cu concertul oferit de Direcţia 5 (la ora 19.00) şi cu focul de artificii (la ora 20.00). Spectacolul artistic va fi moderat de Ovidiu Matioc.

La întâlnirea cu jurnaliştii au participat prefectul judeţului Satu Mare, dr. Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Adrian Ştef, vicepreşedintele Mircea Govor, edilul municipiului, reşedinţă de judeţ, dr. Dorel Coica şi cei doi viceprimari, dr. Radu Roca şi Marcela Papici.

În luarea de cuvânt Eugeniu Avram a subliniat faptul că în acest an se împlinesc 95 de ani de la înfăptuirea Marii Uniri de la 1 Decembrie 1918, motiv pentru care în acest an Ziua Naţională a României trebuie marcată cu manifestări mai de amploare decât în anii precedenţi.

„Am promis că, de acum încolo ziua de 1 Decembrie va fi o zi importantă pentru noi toţi indiferent de naţionalitate deoarece toţi trăim în România. Luni (25 noiembrie) sau marţi (26 noiembrie) drapelul uriaş va fi arborat pe Palatul Administrativ. Rugăm şi pe această cale ca toţi sătmărenii să arboreze drapelul la geamuri, pe balcoane şi la casele lor pentru a cinsti aşa cum se cuvine Ziua Naţională a României”, a declarat Ştef.

Vicepreşedintele Mircea Govor a subliniat faptul că ziua de „1 Decembrie este o sărbătoare sfântă pentru toţi românii” iar Dorel Coica a spus că sărbătoarea naţională trebuie cinstită de către toţi cei care simt româneşte.

În continuare vă prezentăm programul dedicat „Zilei Naţionale a României”:
Ora 10.00 – Depuneri de coroane la bustul lui Mihai Viteazul
Ora 11.00 – depuneri de coroane la bustul lui Corneliu Coposu
Ora 11.30 – depuneri de coroane la bustul lui I. C. Brătianu
Ora 12.00 – depuneri de coroane la bustul lui Iuliu Maniu
Ora 12.30 – Ceremonialul oficial, depuneri de coroane şi parada militară la statuia lui dr. Vasile Lucaciu
Ora 12.00 – Spectacol artistic la scena din Piaţa 25 Octombrie:
Muzică patriotică: Vlad Doroş, Mihai Muscan, Georgiana Marina, Ansamblurile „Cununiţa” şi „Cununiţa Năzdrăvană”, Mariana Deac, Corul bărbătesc din Finteuşu Mare, Marius Ciprian Pop, Petrică Mureşan, Cristian Pohomaci, Florentina şi Petre Giurgi, Nicolae Mureşan, Maria Petca Poptean, Petre şi Petrică Zele, Ionela Toma şi Alex Florin Vaida
Ora 18.00 – Spectacol de teatru „Woyzeck Transylvania/OMU’” de Georg Buchner în Casa de Cultură a Sindicatelor
Muzică folk cu: George Negrea, Abel Varga şi Lavinia Vanca
Ora 19.00: Concert Direcţia 5
Ora 20.00: Foc de artificii.
Manifestările dedicate „Zilei Naţionale a României” sunt organizate de Instituţia Prefectului, CJ, Primăria şi Consiliul Local Satu Mare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.