Haine, încălţăminte şi lenjerie de pat pentru beneficiarii Adăpostului de Noapte

ofl-satu-mare

Un grup de persoane din cadrul Organizaţiei Femeilor Liberale (OFL) Satu Mare au fost marţi, 19 noiembri la Centrul Social de Urgenţă pentru Adulţi (Adăpostul de Noapte) şi au donat peste douăzeci de saci cu haine, încălţăminte şi lenjerie de pat. Beneficiarii campaniei umanitare sunt aproape 70 de oameni care nu au adăpost şi trăiesc pe străzi.

„Se spune că atunci când oferi un cadou, nu dăruiești obiectul în sine, ci o parte din tine, o speranță de bine pentru omul alături de care împărtășești această bucurie, o fărâmă din tine și toate intențiile bune. Dăruirea vine din iubire. Posibilităţile unei persoane sărace fără adăpost sunt, fără îndoială, diferite de cele ale unei persoane înstărite, deşi dorinţa de a ajuta pe ceilalţi poate avea aceeaşi intensitate şi la unul şi la celălalt. Așadar, vă mulţumim pentru gestul dumneavoastră, şi vă dăruim la rândul nostru un zâmbet şi un cuvânt de apreciere”, a declarat coordonatorul Adăpostului de Noapte, Daniel Săveanu.

Organizaţia Femeilor Liberale mulţumeşte fiecărei persoane care a ales să se implice în această campanie cu ce a putut şi firmei Secontex pentru donaţie.

 

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.