Primarul Dorel Coica luat la întrebări de elevii Şcolii „Mircea Eliade”

copii-primar
În cadrul proiectului „Ziua ştafetei”, un grup de elevi de la Şcoala cu clasele I-VIII „Mircea Eliade” din Satu Mare l-au ales drept mentor pe primarul municipiului, reşedinţă de judeţ, dr. Dorel Coica. În cadrul lansării proiectului, edilul Sătmarului a fost supus de către elevi unui scurt interviu, răspunzând cu amabilitate curiozităţii copiilor.

Astfel, pe copii i-a interesat „Care sunt paşii de urmat pentru ca cineva să ocupe funcţia de primar?”, „În copilărie dumneavoastră v-aţi gândit că veţi ajunge primar?, ”Ce v-aţi gândit să faceţi pentru locuitorii municipiului Satu Mare?”, etc.

Edilul le-a spus elevilor că, pentru a ajunge primar şi a avea capacitatea de a rezolva problemele cetăţenilor şi ai comunităţii „studiile superioare sunt foarte importante. Eu sunt medic militar, dar am şi studii economice, juridice şi politice. Înainte de a ajunge primar am administrat una dintre cele mai performante firme din domeniul medical. Pentru a fi primar trebuie să demonstrezi că ai făcut ceva în viaţă şi că poţi să administrezi şi un municipiu. În ceea ce priveşte următoarea întrebare, în copilărie nu m-am gândit că voi ajunge primar. Întotdeauna mi-am dorit să devin medic. Am pornit afacerea mea de la un apartament cu două camere şi 700 de pacienţi iar în zece ani am ajuns să administrez, aşa cum v-am mai spus, cea mai puternică societate din domeniul sanitar din Satu Mare, având 40.000 de pacienţi. Toate astea demonstrează că sunt un medic bun şi un excelent administrator”.

Cu privire la întrebarea „Ce v-aţi gândit să faceţi pentru locuitorii municipiului Satu Mare?”, Dorel Coica a subliniat o parte dintre proiectele aflate în derulare şi demarate în timpul mandatului său. „Înainte de a fi primar m-am lovit de o serie de lucruri care nu mi-au plăcut în acest oraş şi care trebuie schimbate. După ce am ajuns primar am început să schimb unele lucruri, care nu mergeau bine dar pe altele le-am continuat. Am o serie de proiecte. Vrem să pornim proiectul unui cartier de locuinţe sociale precum cel din Constanţa, să construim locuinţe pentru tineri şi îmi doresc ca oraşul să fie mai curat”, a declarat primarul.

Întrebat care dintre cele două profesii, cea de medic sau cea de primar îi place mai mult, Coica i-a răspuns că ambele deoarece atât în calitate de doctor cât şi în cea de edil vine în sprijinul oamenilor şi a comunităţii în care trăieşte.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.