Forum cetăţenesc la Primăria Satu Mare

forum1forum2
În cadrul unui forum cetăţenesc organizat azi, 18 noiembrie în Sala de şedinţe a Consiliului Local primarul Dorel Coica a făcut bilanţul primului an şi jumătate de mandat. Iniţiativa a venit din partea Centrului Raţiu pentru Democraţie (CRD), proiect organizat în colaborare cu Centrul de Resurse pentru Participare Publică, Asociaţia Naţională a Birourilor de Consiliere pentru Cetăţeni (ANBCC) şi Asociaţia AGES.

Asemenea forumuri au fost organizate în mai multe oraşe din ţară, în cadru cărora edilii au stat de vorbă cu cetăţenii despre promisiunile din cadrul campaniilor electorale, proiecte şi realizări. La evenimentul de la Satu Mare au participat reprezentanţi ai asociaţiilor organizatoare, primarul municipiului, reşedinţă de judeţ, dr. Dorel Coica, viceprimarul dr. Radu Roca, managerul proiectului Zona Metropolitană Satu Mare, Gheorghe Rentea dar şi city-managerul Dan Băbuţ.

Printre cetăţenii care au participat au fost prezenţi şi câţiva reprezentanţi ai organizaţiilor non-guvernamentale din Satu Mare. Primarul, viceprimarul şi city-managerul care au prezentat investiţiile realizate în perioada de când sunt la conducerea instituţiei iar Gheorghe Rentea a descris proiectul Zonei Metropolitane şi perspectivele acestui demers.

Primarul a declarat că de când a preluat frâiele municipalităţii au fost create o serie de locuri de muncă. „De pe strada Dorobanţilor s-a deschis o nouă cale de acces la o hală de producţie a Fabricii Draxlmaier care a angajat 700 de muncitori. Suntem preocupaţi de construirea de locuinţe sociale. Vom continua proiectul locuinţelor ANL. Sunt foarte multe lucruri pe care le-am făcut de când suntem la Primărie”, a declarat edilul.

În luarea de cuvânt Dan Băbuţ a declarat că majoritatea străzilor şi trotuarelor din municipiu au fost reparate, plombate sau asfaltate din nou. În ceea ce priveşte drumul spre Sătmărel, Băbuţ a anunţat că până la sfârşitul anului trei sferturi din acel tronson va fi finalizat.

Unul dintre cetăţeni a declarat că trotuarul de pe Bariţiului „a fost făcut de mântuială”. Drept răspuns, Băbuţ l-a asigurat că acel trotuar va fi refăcut în scurt timp. Acelaşi cetăţean a reclamat şi mizeria de pe un teren viran situat pe aceeaşi stradă. „De ce nu amendaţi proprietarul acelui teren? Spaţiul e plin de mizerii”, a declarat acesta.

Tiberiu Koczinger, directorul Fundaţiei „Hans Lindner” din Satu Mare a declarat că ONG-urile sunt dezamăgite de lipsa de comunicare şi colaborare cu noua administraţie. „De ce nu ne putem aşeza la masă să discutăm problemele? Să conturăm proiecte. Am avut câteva discuţii cu doamna viceprimar Marcela Papici dar lucrurile nu s-au mişcat din loc”. Dorel Coica l-a asigurat pe directorul Koczinger că de acum încolo se va ocupa el personal şi de această problemă „şi veţi vedea că rezultatele nu o să întârzie să apară”.

Un Comentariu la "Forum cetăţenesc la Primăria Satu Mare"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.