Proiectul „Tineri la volan” continuă în şcolile de şoferi din Satu Mare

SAMSUNG

Poliţiştii au organizat o nouă acţiune în cadrul proiectului „Tineri la volan”, în cadrul Şcolii de şoferi „Garant 2006”. Participanţii la întâlnire, instructori auto, profesori de legislaţie rutieră, dar mai ales elevi ai şcolii, majoritatea foarte tineri, au aflat de la inspectorul de poliţie Felicia Hrihorişan, date despre accidentele rutiere produse în judeţul nostru, subliniind numărul mare de victime tinere decedate în accidente rutiere, mai ales conducători auto.

În continuarea prezentării făcute de reprezentanta Poliţiei, a fost abordată o altă temă de interes, consumul de droguri legale şi ilegale şi tulburările pe care le induc aceste substanţe asupra conducătorului auto, subiect susţinut de inspectorul Puşa Beatrix Câmpan, din cadrul Centrului de Prevenire, Evaluare şi Consiliere Antidrog.

Astfel, elevii au aflat că fumatul în timp ce conduc autovehicule deşi nu este ilegal, nu este recomandat. Ţigara ne ţine o mână ocupată, ochii iritaţi datorită fumului, dar mai mult decât atât, fumatul înseamnă un aport de dioxid de carbon în sânge şi implicit o scădere a oxigenului care va ajunge la creier, conducând la o scădere a capacităţii de concentrare. Cafeaua nu reprezintă o soluţie pentru cei ce conduc într-o stare de oboseală accentuată, numai odihna putând înlătura această stare.

Consumul de alcool şi efectele acestuia asupra şoferilor a fost un alt subiect abordat, participanţii la întâlnire având ocazia de a experimenta starea de ebrietate (cu mintea limpede) cu ajutorul unor ochelari speciali care simulează această stare.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.