Maşină furată din Spania, oprită la PTF Petea

Masina

Luni, 11 noiembrie, la Punctul de Trecere a Frontierei Petea s-a prezentat pentru a intra în România Alexandru Gabriel C., 26 de ani, din județul Iași. Acesta conducea un autoturism marca BMW X1, pe care erau aplicate plăcuțe cu numere de înmatriculare specifice Spaniei. Împreună cu el în mașină se afla și Alin C., în vârstă de 35 de ani.

Cu ocazia formalităților pentru intrarea în țară, la controlul documentelor, polițistul de frontieră a observat că certificatul de înmatriculare și cel pentru inspecția tehnică nu întrunesc condițiile de formă și fond. De asemenea, seria de șasiu poansonată pe mașină prezenta urme de modificare, iar portiera stânga față a autoturismului avea urme de vopsea proaspătă în zona mânerului.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii de frontieră au constatat că mașina, care de fapt are un alt număr de înmatriculare și aparține unui cetățean din Madrid, figurează ca fiind furată din Spania din septembrie 2012. Totodată, pasagerul Alin C. a prezentat un contract de vânzare-cumpărare pentru mașină, între el și o persoană din Spania.

Autoturismul, în valoare de aproximativ 66.000 euro, a fost indisponibilizat la sediul SPF Petea pentru continuarea cercetărilor. Șoferul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de uz de fals, iar pasagerul pentru săvârșirea infracțiunii de tăinuire la furt.

 

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.