Tineri la volan

proiect

Inspectoratul de Poliţie Judeţean (IPJ) Satu Mare în parteneriat cu Centrul de Evaluare, Prevenire şi Consiliere Antidrog şi Crucea Roşie a iniţiat un proiect ce se adresează tinerilor cu vârste cuprinse între 18 şi 25 de ani. Primele activităţi în cadrul proiectului intitulat „Tineri la volan” au fost organizate joi, 7 noiembrie în şcolile de şoferi din municipiul Satu Mare.

Proiectul are ca scop diminuarea numărului de tineri care produc accidente rutiere grave şi, implicit a numărului de victime. Prin activităţile preventive organizate de poliţişti şi partenerii din proiect, elevii şcolilor de şoferi şi ai liceelor sătmărene vor avea posibilitatea de a afla o serie de informaţii utile menite să conducă la adoptarea unui comportament mai responsabil în trafic, bazat pe precauţie şi respectarea celorlalţi participanţi la traficul rutier.

Din evideţele IPJ Satu Mare reiese că în ultimii 10 ani, 34 de tineri din categoria de vârstă 18-25 de ani şi-au pierdut viaţa în accidente rutiere, din care 30 de bărbaţi şi patru femei. Majoritatea acestora au fost implicaţi în accidente mortale în calitate de conducători auto vinovaţi de producerea evenimentelor.

 

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.