Dräxlmaier Satu Mare se extinde

Conducerea Dräxlmaier Satu Mare
Conducerea Dräxlmaier Satu Mare

Veste bună pentru cei care se află în căutarea unui loc de muncă. Dräxlmaier Group își continuă planurile de expansiune la fabrica de sisteme de cablaje din Satu Mare, prin crearea a peste 150 de noi locuri de munca.

Ca urmare a creșterii comenzilor de la clienții companiei, în perioada imediat următoare, se demarează procesul de recrutare a peste 150 de noi salariati. Această decizie vine la scurt timp de la vizita din această săptămână a domnului Fritz Dräxlmaier, CEO al Dräxlmaier Group la fabrica din Satu Mare.

România este una din cele mai importante şi cea mai mari regiuni în care Dräxlmaier Group își desfășoară activitatea, având peste 13.000 de angajaţi în cele cinci fabrici din ţară. Satu Mare este cea mai mare fabrică din România, cu peste 6.000 de angajaţi și este în momentul de față în plin proces de expansiune.

„Investiția realizată constă într-o nouă unitate de producție, care va crește în mod semnificativ numărul de produse livrate către clienții existenți ai fabricii. Numărul de angajați implicați în acest proces a crescut în 2013 cu peste 1.000 de noi locuri de muncă create în Satu Mare. Planurile noastre de viitor vizează continuarea dezvoltării activității de aici, în strânsă legătură cu nevoia de business” a declarat Fritz Dräxlmaier, CEO al Dräxlmaier Group care s-a aflat săptămâna aceasta într-o vizită la unitatea de producție din Satu Mare.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.