“Cetatea Pintii” din Crucişor a fost pregătită pentru cercetări

Cetate
Sâmbătă, 19 octombrie, începând cu ora 09.00 la “Cetatea Pintii” din comuna Crucişor a avut loc o acţiune de pregătire a zonei pentru ca arheologii Muzeului Judeţean Satu Mare să poată efectua cercetări în acel loc.

Reprezentanţii Muzeului Judeţean, în frunte cu directorul Liviu Marta, primarul comuniei Crucişor, Florinel Andreica împreună cu o echipă de voluntari din partea tineretului judeţean naţional liberal şi câţiva voluntari din comună au pregătit zona pentru scanare.

Cetatea Crucişor este situată la 6 kilometri sud-vest de localitate, pe culmea cunoscută de localnici drept “Dealu’ Pintii”. Şanţurile solide ale fortificaţiei de pământ sunt vizibile încă pe coama dealului, fiind remarcate şi identificate de localnici încă de la primele descrieri păstrate ale hotarelor satului, de la începutul secolului al XIX-lea, când locul era amintit drept “Cetăţea” sau “Cetăţuie”. Probabil mai târziu a intervenit asocierea fortificaţiei cu Pintea Viteazul. Cetatea este însă mult mai veche decât legendarul haiduc, care a trăit la finalul secolului al XVII-lea. Pentru că nu este menţionată nici măcar o singură dată în sursele documentare medievale, istoricii presupun că până la prima atestare scrisă a satului Crucişor, în anul 1394, cetatea îşi încetase funcţionarea.

Săpăturile desfăşurate în zonă pe parcursul anilor 1975 şi 1977 confirmă această ipoteză şi aduc informaţii suplimentare privind istoria şi structura cetăţii. Pentru perioada imediat următoare arheologii Muzeului Judeţean îşi propun o campanie de cercetare geo-magnetică a cetăţii Crucişor, urmată în prima parte a anului următor de sondaje arheologice de confirmare a prospecţiunilor non-invazive, care permit şi o datare mai exactă a fortificaţiei şi a eventualelor structuri descoperite.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.