Locul IV pentru Amalia Tătăran la „Cupa României” la spadă feminin

Amalia Tataran
Dacă anul trecut a cucerit titlul de campioană a României la spadă feminin învingând-o în finală pe Ana Maria Brânză, în acest an Amalia Tătăran, sportiva CS Satu Mare a obţinut locul IV. „Cupa României” se desfăşoară în aceste zile la Bucureşti însă pentru Amalia competiţia s-a terminat marţi, 15 octombrie, nereuşind să-şi apere titlul.

După ce a trecut de grupe, în semifinale Amalia a întâlnit-o în sferturi pe Cătălina Ilean (CSM Craiova) pe care a învins-o cu scorul de 15 la 9. În semifinale a urcat pe planşă alături de multipla campioană europeană şi mondială Ana Maria Brânză, spadasină legitimată la CSA Steaua Bucureşti. Lupta s-a terminat cu scorul de 15 la 9 în favoarea lui Brânză care s-a calificat în finala competiţiei. În finala mică Amalia a întâlnit-o pe Simona Pop, sătmăreanca legitimată la CSA Steaua, care s-a impus în faţa spadasinei de la CS Satu Mare cu scorul de 15 la 12.

Vă reamintim că luna trecută Amalia Tătăran a câştigat cel de-al IV-lea titlu de campioană naţională la juniori.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.