Cinci membre ale OFSD Satu Mare alese în Consiliul Naţional al organizaţiei

ofPSD

Sâmbătă, 12 octombrie, la Iaşi, a avut loc Conferinţa Naţionala a Femeilor Social Democrate, cea mai importantă organizaţie politică de femei din România.

Evenimentul a fost prilejuit de alegerea noii structuri de conducere a Organizaţiei de Femei a PSD. În funcţia de preşedinte al acestei organizaţii a fost reconfirmată Rovana Plumb. Din partea judeţului Satu Mare au participat 46 de reprezentante a organizaţiilor de femei a PSD Satu Mare, din care cinci delegate au fost alese membre în Consiliul Naţional al OFSD: dr. Paula Mare, Manuela Rogoz, Aurelia Fedorca, Rodica Maxi şi Mirela Suciu.

În cadrul conferinţei s-au pus bazele transformării OFSD în forţa care schimbă condiţiile de viaţă şi de muncă ale femeii în România. Sunt paşi importanţi pe care societatea românească trebuie să-i facă pentru ca femeia în România anului 2020 să aibă drepturi depline, să fie protejată de orice fel de discriminare de gen, să se bucure de toate formele de sprijin de care are nevoie pentru a-şi susţine simultan cariera şi familia, pentru a-şi proteja sănătatea şi a-şi pune în valoare abilităţile, pe întreg parcursul vieţii.

În cuvântul său, preşedintele PSD, Victor Ponta, s-a arătat pe deplin mulţumit de întreaga activitate a membrelor OFSD, mulţumindu-le pentru toţi anii în care au luptat de fiecare dată în prima linie a PSD.

În context, primul ministru a precizat că, în politică, are mai multă încredere în femei decât în bărbaţi deoarece „loialitatea, combaterea ideii de trădare, de oportunism” sunt mai apropiate de ele.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.