Cinci crime în judeţul Satu Mare în ultimele două luni

Crima
Dublul asasinat de lângă Aciua (comuna Pomi), crimele de la Soconzel şi Tarna Mare iar acum uciderea unei fetițe de 10 ani au bulversat spritele unui între judeţ. Şi unde mai punem faptul că aceste crime oribile au avut loc într-un interval de doar două luni.

Pastorul bistriţean Adrian Blaga şi fiul acestuia Timotei de doar 9 anişori şi-au găsit sfârşitul părăsiţi într-o maşină incendiată la marginea satului Aciua în ziua de 6 august. Cei doi au murit în chinuri groaznice. Criminalul (sau criminalii) i-au chinuit îndelung înainte de a-i ucide. Victimele au fost găsite într-o baltă de sânge cu gâturile tăiate. Cu toate că au trecut mai bine de două luni de comiterea faptei anchetatorii bat pasul pe loc. Una dintre ipoteze care a şocat o ţară întreagă a fost şi cel referitor la faptul că pastorul şi-ar ucis fiul după care s-ar fi sinucis însă presupunerea anchetatorilor nu a fost confirmată până în momentul de faţă.

Abia după câteva zile de la oribila crimă de la Aciua atenţia opiniei publice a fost îndreptată spre un alt asasinat, ce a avut loc în noaptea de 9 spre 10 august în Soconzel. Petru Pop, în vârstă de 52 de ani şi-a ucis cu sânge rece concubina. Victima, Florica Păcurar şi Petru Pop stăteau în concubinaj de 7 ani însă în noaptea cu pricina bărbatul ieşit din minţi de gelozie a ucis-o pe femeie în curtea casei după care s-a aşezat lângă cadavrul acesteia, aşteptându-i pe poliţişti.

La începutul lunii septembrie, o altă crimă a cutremurat întreg judeţul. Un bărbat de 52 de ani cunoscut ca având probleme psihice şi-a ucis în bătaie vecinul de 44 de ani care încerca să-şi apere mama. Nebun de furie acesta a început să-şi lovească vecinul cu pumnii şi cu picioarele iar apoi cu un par smuls din vie. Victima a decedat în drum spre spital.

Uciderea lui Vivien Dragoş, copila de 10 ani din Satu Mare şochează o ţară întreagă. Corpul neînsufleţit al micuţei a fost descoperit în cursul zilei de vineri, 11 octombrie în lacul Cubic din Satu Mare. Anchetatorii au reţinut autorul oribilei crime, acesta fiind concubinul mamei fetiţei.

Un Comentariu la "Cinci crime în judeţul Satu Mare în ultimele două luni"

    Leave a Reply to Fely

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.