Două sătmărence s-au rătăcit în Pădurea Noroieni

Padure

Ca în povestea Fraţilor Grimm, “Hansel şi Gretel”, în care cei doi copii s-au rătăcit în pădure, două sătmărence erau cât pe ce să înopteze în desişul Pădurii Noroieni după ce nu au mai găsit drumul de ieşire dintre copaci.

Cele două femei plecaseră joi, 10 octombrie în jurul orei 18.00 la cules de ciuperci dar după lăsarea întunericului nu au mai găsit drumul de întoarcere şi s-au rătăcit. În căutarea lor a pornit un echipaj de jandarmi care a reuşit să le găsească în jurul orei 21.00.

Cele două femei le-au povestit jandarmilor că neavând la ele nici măcar o lanternă, odată cu lăsarea serii s-au speriat nemaiştiind unde se află. Mai mult decât atât, una dintre sătmărence şi-a luxat glezna, deplasându-se cu greutate. Dar toate-s bune şi frumoase când se termină cu bine! Cu ajutorul jandarmilor, cele două femei au ajuns acasă în siguranţă.

Un Comentariu la "Două sătmărence s-au rătăcit în Pădurea Noroieni"

    Leave a Reply

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.