Gheorghe Avram: „Vrem să fie eliminată acea imagine a jandarmului cu bâta şi cu ciomagul”

jandarmi
Azi, 10 octombrie a avut loc lansarea unei campanii iniţiate de Jandarmeria Română având ca scop informarea cetăţenilor cu privire la rolul jandarmilor în societate şi al instituţiei pe care o reprezintă.

La conferinţa de lansare a campaniei „Jandarmeria pe înţelesul tuturor!” au participat primarul municipiului Satu Mare, dr. Dorel Coica, inspectorul general al Inspectoratului Şcolar Judeţean (IJJ) Satu Mare, Mariana Roman, inspectorul şef al Inspectoratului Judeţean de Jandarmi (IJJ) Satu Mare, Gheorghe Avram dar şi jandarmi din cadrul unităţii sătmărene.
Potrivit celor declarate de Avram campania se va derula pe o perioadă de 1 ani iar cu sprijinul partenerilor din Satu Mare, Primăria, Consiliul Local al municipiului, reşedinţă de judeţ respectiv IŞJ, se doreşte informarea locuitorilor din judeţ cu privire la rolul jandarmilor şi al instituţiei pe care o reprezintă. „Dorim să aducem instituţia mai aproape de cetăţeni, deoarece noi suntem în slujba acestora şi dorim să fim înţeleşi aşa cum trebuie. Vrem să fie eliminată acea imagine a jandarmului cu bâta şi cu ciomagul”, a declarat Avram.

În luarea de cuvât primarul Dorel Coica a declarat că Primăria va sprijini această campanie pe care o vede ca fiind una oportună. Mariana Roman a subliniat faptul că în acest demers sunt implicaţi toţi elevii şi că în viitor se vor derula concursuri de desene şi pictură pentru clasele mici şi de eseuri pentru elevii din clasele mai mari care vor avea ca temă rolul jandarmilor. Tot în cadrul campaniei se vor derula şi acţiuni cu privire la prevenirea violenţei în şcoli.

Comentarii

comentarii

Leave a Reply

Your email address will not be published.