Luni începe procesul diplomelor false

Tribunal Satu Mare
Săptămâna viitoare luni, 7 octombrie începe procesul diplomelor false în care sunt inculpaţi cei doi fii ai fostului rector al Universităţii Oradea, Teodor Maghiar. Cei doi fraţi au fost trimişi în judecată la sfârşitul anului trecut (2012), fiind acuzaţi de fals intelectual.

Iniţial procesul a început la Curtea de Apel Oradea (CAO) însă avocatul fraţilor Adrian şi Teodor Maghiar, Răzvan Dosneanu a solicitat strămutarea cazului la Tribunalul Satu Mare. Apărătorul celor doi inculpaţi şi-a motivat cererea prin faptul că intensa mediatizare a procesului ar putea avea influenţe negative asupra soluţionării cazului.

Potrivit procurorilor, Adrian şi Teodor Maghiar se fac vinovaţi de eliberarea unor diplome false pe numele unor cetăţeni italieni. Astfel, Teodor Maghiar în calitate de rector al Universităţii Oradea dar şi de decan al Facultăţii de Medicină din cadrul universităţii mai sus menţionate ar fi semnat şi eliberat 11 diplome de licenţă false, 17 diplome de studii aprofundate, trei certificate de absolvire a unor studii postuniversitare şi două diplome de doctor în medicină.

Totodată, Adrian Maghiar se face vinovat, susţin procurorii, de faptul că în perioada 2004-2006 când îndeplinea funcţia de decan al Facultăţii de Medicină ar fi semnat şi eliberat şase diplome de licenţă, ceea ce atestă că cetăţenii italieni în cauză ar fi urmat cursurile specializării de stomatologie.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.