Autospecială nouă pentru ISU „Someş” Satu Mare

consiliul-judetean-satu-mare2
În cadrul şedinţei de azi, 30 septembrie consilierii judeţeni au aprobat proiectul de hotărâre cu privire la dotarea Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „Someş” Satu Mare cu o autospecială cu scară, care să permită accesul pompierilor la o înăţime de aproximativ 32 de metri.

Potrivit preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Adrian Ştef autospeciala utilizată în prezent are o scară de doar 15 metri, astfel că se impune dotarea instituţiei cu o autoutilitară modernă. Achiziţia noii autospeciale se va face în cadrul proiectului „Îmbunătăţirea dotării cu echipamente a bazelor operaţionale pentru intervenţii în situaţii de urgenţă din Transilvania de Nord – etapa a III-a”. Autospeciala costă 11.600.000 lei, iar CJ va avea o contribuţie de 2%, aproximativ 39.000 lei.

În cadrul aceleiaşi şedinţe consilierii şi-au dat votul în ceea ce priveşte cofinanţarea proiectul de hotărâre referitor la cooperarea transfrontalieră iniţiat de către Muzeul Judeţean Satu Mare, intitulat „REUŞIM PRIN COOLtură. Valori europene şi viitor comun”. Ştef a explicat că este vorba despre un proiect de 100.000 de euro, iar contribuţia CJ va fi de 11.000 euro (5%). „Din aceşti bani Muzeul Judeţean va putea achiziţiona o maşină dar vor fi distribuite şi broşuri care vor prezenta descoperirile arheologice din Ucraina şi judeţul Satu Mare”, a declarat preşedintele CJ.

Totodată consilierii au aprobat proiectul de hotărâre cu privire la preluarea de la Primăria Satu Mare în patrimoniul public a CJ, a clădirii Casei de bătrâni. În cadrul aceleiaşi şedinţe aleşii şi-au dat votul şi pentru modificarea componenţei numerice a Consiliului de Administraţie a Aeroportului Satu Mare din care vor face parte şapte persoane în loc de cinci, câţi erau până în prezent.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.