Coica: Când am ieşit din sala de şedinţe şeful Poliţiei Locale stătea pe canapea şi citea presa

coica-dorel
În cadrul unei conferinţe de presă susţinute azi, 28 septembrie primarul municipiului, reşedinţă de judeţ, dr. Dorel Coica a explicat motivele pentru care a solicitat demisia şefului Poliţiei Locale Satu Mare, Florian Găzdac.

Edilul-şef al Sătmarului spune că deşi l-a avertizat în mai multe rânduri pe şeful Poliţiei Locale că la şedinţa de joi, 26 septembrie s-ar putea să fie probleme şi să fie pregătit pentru orice eventualitate, acesta nu s-a conformat rămânând doar un simplu spectator la tot ceea ce s-a întâmplat. „Cu o seară înainte de şedinţa de Consiliu Local l-am avertizat pe şeful Poliţiei Locale că s-ar putea să fie probleme şi să fie pregătit. Mai mult decât atât, a doua zi (joi) dimineaţa l-am chemat la mine în birou şi i-am spus să ia măsuri pentru ca toţi cei care intră în Primărie să fie notaţi. Până la ora 12.00 l-am mai avertizat de două sau trei ori. Ei bine, a venit ora şedinţei iar şeful Poliţiei a venit şi s-a aşezat între două doamne drăguţe de unde a privit ca un simplu spectator desfăşurarea evenimentelor. A trebuit să vină portarul să-l potolească pe Băbăşan şi grupul cu care a venit”, a declarat Coica.

Primarul mai spune că, la un moment dat Găzdac a ieşit din sală însă nu pentru a da dispoziţii subordonaţilor săi ci pentru a citi presa. „Când am ieşit din sala de şedinţe îl găsesc pe şeful Poliţiei Locale stând pe canapea şi citind presa. Atunci i-am spus că: din acest moment nu mai pot să am încredere în dumneata. Cum poţi dumneata să aperi cetăţenii acestui oraş când nu ai fost în stare să faci ordine în sala de şedinţe. I-am solicitat demisia iar locul dumnealui va fi preluat de către adjunctul instituţiei”, explică edilul-şef al municipiului Satu Mare.

Dorel Coica spune că în viitor rolul Poliţiei Locale va creşte în contextul în care din 1 ianuarie 2014 va fi nevoie de o Poliţie metropolitană „astfel încât poliţistul trebuie să fie militar. Gândiţi-vă că dacă era vorba de o catastrofă şeful Poliţiei se ascundea după cele două doamne”.

Cu privire la prelungirea contractului cu SC Florisal SA, Dorel Coica spune că „aceasta este soluţia cea mai bună. Eu nu doresc să plece banii din Satu Mare. Dacă se organiza licitaţie putea să vină şi o firmă din Bucureşti, spre exemplu, care lua banii şi pleca. Ce credeţi că o firmă din alt judeţ ar fi adus 500 de oameni să lucreze în Satu Mare? Subcontractau tot unei firme de salubrizare din zonă numai că atunci ei făceau regulile”.

Edilul spune că, potrivit noului contract firma de salubrizare va primi cu două milioane lei mai puţin decât era prevăzut în vechiul contract. Mai mult de atât, primarul a cerut administratorului firmei de salubrizare să se doteze cu tehnică modernă. „Cred că lucrurile vor merge mai bine. Dacă sunt probleme consilierii se pot aduna din nou şi putem scăpa de ei. Dar eu cred că totul va fi bine”, a adăugat primarul municipiului, reşedinţă de judeţ.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.