Poliţiştii sătmăreni au fost prezenţi în mijlocul elevilor

Politisti-elevi

Începutul noului an şcolar reprezintă un moment deosebit de important pentru poliţiştii sătmăreni. Ca în fiecare an, poliţiştii din formaţiunile de ordine publică-proximitate şi prevenire au fost prezenţi în mijlocul elevilor, profesorilor şi părinţilor azi 16 septembrie la deschiderea noului an şcolar.

În municipiul Satu Mare, 25 de poliţişti din cadrul Biroului de Ordine Publică, au fost prezenţi în 29 de unităţi de învăţământ şi le-au transmis tuturor participanţilor la festivităţile de început de an şcolar mesajul lor, subliniind dorinţa lor de a fi cât mai aproape de nevoile copiilor şi a celor care îi au în grijă, părinţi şi profesori, deopotrivă, pentru a fi în siguranţă. De asemenea și polițiștii de la Posturile de Poliție Comunale și cei de la Secțiile de Poliție Rurală au fost prezenti în unitățile de învățământ de pe raza de competență.

Prin activităţi de consiliere, de prevenire, prin participarea la ore de dirigenţie sau şedinţe cu părinţii, prin implicarea activă în viaţa şcolii, poliţiştii vor fi şi în acest an prezenţi în rândul elevilor şi al preşcolarilor, încercând să contribuie la preîntâmpinarea actelor delincvenţiale dar mai ales la creşterea siguranţei acestora.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.