Amenzi în valoare de 384.000 lei aplicate de inspectorii de muncă

ITM

În cursul lunii august inspectorii de muncă din cadrul ITM Satu Mare au efectuat 192 de controale, 89 în domeniul stabilirii relaţiilor de muncă şi 103 în cel al securităţii şi sănătăţii în muncă. În urma verificărilor au fost aplicate amenzi în valoare totală de 384.100 lei.

Pentru nerespectarea prevederilor Codului Muncii au fost aplicate 83 sancţiuni, din care 11 amenzi contravenţionale pentru primirea la muncă fără forme legale de angajare; 12 angajatori au fost depistaţi folosind munca nedeclarată, respectiv 39 persoane fără forme legale de angajare (din care 16 femei); 11 angajatori au fost sancţionaţi contravenţional cu amenzi însumând 260.000 lei, iar pentru un angajator depistat cu 13 persoane fără forme legale de angajare, au fost sesizate organele de cercetare penală.

Pentru încălcarea prevederilor Hotărârii Guvernului nr. 500/2011 privind Registrul general de evidenţă a salariaţilor au fost sancţionaţi 40 de angajatori (54 de sancţiuni, din care 8 amenzi în valoare totală de 16.300 lei, şi 46 avertismente) şi s-au dispus 71 de măsuri pentru înlăturarea deficienţelor constatate cu privire la întocmirea şi transmiterea registrului general de evidenţă a salariaţilor în format electronic.

În cursul lunii august, pe lângă activităţile curente de control preventiv şi de cercetare a evenimentelor raportate de angajatori au fost derulate acţiuni de control în cadrul Campaniei de verificare a modului în care sunt respectate cerinţele minime pentru îmbunătăţirea securităţii şi sănătăţii în muncă a lucrătorilor de la silozurile de cereale, din fabricile de nutreţuri combinate şi din fermele de creştere a animalelor. În cadrul acestei campanii au fost controlaţi 3 angajatori având la data controlului 81 de salariaţi. Au fost constatate 8 deficienţe, inspectorii stabilind măsuri scrise pentru înlăturarea acestora. Au fost aplicate 8 sancţiuni contravenţionale, din care 1 amendă în valoare de 6.000 lei şi 7 avertismente.

Totodată, în perioada 1 august-9 decembrie se desfăşoară Campania Naţională privind respectarea de către transportatorii rutieri a prevederilor legale referitoare încheierea şi executarea contractelor individuale de muncă, la stabilirea timpului de muncă şi odihnă a conducătorilor auto (lucrători mobili) şi respectiv la respectarea prevederilor legale privind securitatea şi sănătatea în muncă.

În cursul lunii august au fost controlaţi 9 angajatori din domeniul transporturilor rutiere, având la data controlului 188 salariaţi. Au fost constatate 17 deficienţe, inspectorii de muncă dispunând 17 măsuri scrise pentru remedierea acestora, şi au fost aplicate 17 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 14.000 lei.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.