httpv://youtu.be/1fQkPjSnh-0
Aproximativ 80 de persoane s-au adunat astăzi, 8 septembrie, pe pasajul pietonal Corneliu Coposu pentru a protesta pentru a doua oară împotriva exploatării cu cianuri de la Roșia Montană. Protestul a durat aproximativ două ore, timp în care, manifestanții s-au deplasat până în fața clădirii prefecturii scandând slogane ca: “Uniți, salvăm, Roșia Montană”, “România-i țara mea și nu vrem cianură-n ea”, “Vrem natură nu cianură”, “Iese șpaga barosană de la Roșia Montană”, “Veniți cu toții să strigăm tare că România nu e de vânzare”, “Nu corporația face legislația”. Protestul de astăzi s-a desfășurat simultan în București, Alba Iulia, Cluj, Timișoara, Iași, Bistrița, Craiova, Turda, Suceava, Sfântu Gheorghe, Gura Portiței, Baia Mare, Brașov, Satu Mare, Sibiu, Ploiesti, Oradea, Bacau, Arad, Lugoj Piatra-Neamt și Barlad precum și în fața unor ambasade și consulate din peste 20 de țări.