Piton găsit într-un garaj din Satu Mare (video)

httpv://youtu.be/niwwONcw5os

Echipaje de poliţişti şi jandarmi s-au deplasat duminică (1 septembrie) după-amiază la locuinţa unui sătmărean de pe strada Aurel Vlaicu care a cerut disperat ajutor după ce în garajul din curtea casei sale a dat peste un şarpe uriaș. În cele din urmă s-a dovedit că este vorba despre un piton având lungimea de aproape 3 metri.

Posesorul garajului este Tiberiu Csik, tatăl antrenorului echipei de fotbal Olimpia Satu Mare. Descoperirea a fost făcută în momentul în care bărbatul împreună cu nepotul său au vrut să-şi scoată bicicletele din garaj însă au rămas locului când au dat cu ochii de reptilă.

Se pare că șarpele aparține vecinilor lui Csik, familia Pașca care au cumpărat pitonul de la un pet shop din Ungaria. „Proprietarul le-a spus poliţiştilor că s-a documentat în ceea ce priveşte legislaţia referitoare la deţinerea unor astfel de animale dar legea nu prevede autorizaţii speciale pentru deţinerea unui piton. Se pare că a scos animalul în curte şi l-a lăsat o vreme nesupravegheat iar şarpele a scăpat şi a ajuns în garajul vecinilor însă nu a fost nimeni atacat”, ne-a declarat Cristea.

Pașca a fost amendat cu 100 de lei pentru nesupravegherea animalului.

 

12 Comentarii la "Piton găsit într-un garaj din Satu Mare (video)"

    Leave a Reply to mihaela

    Your email address will not be published.

    Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.