Festival culinar în acest weekend în Negreşti-Oaş

sarmale

Camera de Comerţ, Industrie şi Agricultură Satu Mare în colaborare cu Asociaţia „EcoLogic” din Baia Mare, Primăria şi Consiliul Local Negreşti-Oaş, Asociaţia Culturală „Mara-Oaş” şi Muzeul Țării Oașului, organizează „Festivalul Regional al Patrimoniului Culinar Carpatic-România”. Evenimentul se va desfăşura în perioada 7-8 septembrie la Muzeul Ţării Oaşului din Negreşti-Oaş.

Festivalul este organizat în cadrul proiectului „Reţeaua Patrimoniului Culinar Carpatic”, în parteneriat cu Asociaţia de Turism din Ivano-Frankivsk, Consiliul local Ivano-Frankivsk din Ucraina, Asociaţia „EcoLogic” din judeţul Maramureş, Camera de Comert şi Industrie din Slovacia şi Asociaţia Szamos-bazár din Ungaria. Proiectul este finantat in cadrul Programului Hungary-Slovakia-Romania-Ukraine ENPI CBC 2007-2013.

Deschiderea oficială a festivalului va avea loc sâmbătă, 7 septembrie, la ora 12.00. Vizitatorii vor avea posibilitatea să deguste gratuit: pâine de porumb, gemuri, miere şi dulceţuri, diferite prăjituri, beles cu varză, plăcinte umplute, boace, etc. Maeştrii în arta culinară din Slovacia îşi vor prezenta mâncărurile tradiţionale. De asemenea, la festival vor participa meşteşugari din judeţele Satu Mare şi Maramureş.

În cele două zile ale festivalului pe scenă vor evolua artişti cunoscuţi din zona Satu Mare-Maramureş, dintre care îi amintim pe: Maria Tripon şi Ansamblul „Sânzienele”, Dana şi Anamaria Pteancu, Sergiu Matoşan, Maria Petca Poptean şi Ansamblul „Transilvania”, care vor completa cu recitalurile de muzică populară atmosfera de sărbătoare.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.