Investiţii de 9 milioane lei în comuna Racşa

Racsa
Luni, 26 august a avut loc în comuna Racşa recepţionarea lucrărilor executate în cadrul proiectului “Asfaltare străzi, alimentare cu apă potabilă, canalizare şi staţie de epurare în comuna Racşa, judeţul Satu Mare”. Costul total al lucrărilor, care s-a ridicat la aproape 9 milioane de lei, a fost finanţat din fonduri europene nerambursabile prin intermediul Agenţiei de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) Satu Mare.
La recepţia lucrărilor au participat prefectul Eugeniu Avram, preşedintele Consiliului Judeţean (CJ), Adrian Ştef, şeful Oficiului Judeţean de Plăţi din cadrul APDRP Satu Mare, Gabriel Mihali, primarul comunei Racşa, Toma Betea, coordonatorul proiectului, Adriana Delia Petrovici, reprezentanţii firmelor constructoare, proiectante şi a firmei de consultanţă, consilieri locali şi cetăţeni ai comunei.
Comisia de recepţie a verificat pe teren calitatea lucrărilor în urma cărora a fost întocmit un proces verbal de constatare în care era specificat că lucrările au fost executate în conformitate cu procedurile proiectului şi că membrii comisiei nu au alte obiecţii. S-a trecut apoi la semnarea procesului verbal atât de către membrii comisiei de recepţie cât şi de primarul comunei Racşa, Toma Betea. Apoi, oficialităţile judeţene şi locale au tăiat panglica de inaugurare atât a noilor drumuri asfaltate cât şi a reţelelor de apă şi canalizare, precum şi a staţiei de epurare.
Prezent la eveniment, preşedintele Consiliului Judeţean a apreciat lucrările efectuate la Racşa şi a precizat că instituţia pe care o conduce sprijină primăriile care derulează proiecte europene. “Avem în judeţ primari care sunt campioni la fonduri europene, cum este şi cazul lui Toma Betea din comuna Racşa. Consiliul Judeţean sprijină astfel de proiecte. Eu, împreună cu prietenul şi colegul meu, vicepreşedintele Mircea Govor, am decis să alocăm bani acelor primării care derulează proiecte europene, asigurând astfel toate cheltuielile necesare contractării unui astfel de proiect. De asemenea, tot împreună cu Mircea Govor, am decis să asfaltăm drumul care face legătura dintre comuna Racşa şi Drumul Naţional 17 pentru că atât locuitorii comunei cât şi primarul Toma Betea merită acest lucru”, a precizat Adrian Ştef.
“Am reuşit să introducem apa şi canalizarea, să facem o staţie de epurare şi să asfaltăm străzile din comună. Pentru locuitorii comunei Racşa, aceste lucrări vor avea un efect foarte important, astfel că răcşenii vor avea apă şi canalizare şi nu vor mai fi afectaţi de secetă. Vor continua şi alte lucrări spre binele locuitorilor comunei” a mai afirmat primarul Betea.
Valoarea totală a proiectului este de 8,95 milioane de lei. În cadrul acestui proiect au fost realizate mai multe obiective, printre care: asfaltarea a 7 km de drum în valoare de 2,5 milioane de lei, 7,5 km reţea de canalizare (2,4 milioane de lei), staţie de epurare (1,9 milioane de lei), rezervor şi staţie (310.000 lei), staţie de captare a apei cu trei puţuri (500.000 lei) şi 17 km de reţea de alimentare cu apă (1,27 milioane de lei). Întreaga investiţie a fost asigurată din fonduri europene nerambursabile, prin intermediul APDRP Satu Mare. Lucrările au început în data de 10 mai 2011 şi au fost finalizate în data de 23 august 2013.

 

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.