A lovit un mopedist şi a părăsit locul accidentului

Un tânăr de 25 de ani din Oar a ajuns cu răni grave la spital după ce a fost lovit de o maşină. Potrivit anchetatorilor cel care se face vinovat de producerea accidentului este şoferul Daciei care, ieşind dintr-o curte nu a acordat prioritate tânărului care conducea un moped. Evenimentul rutier a avut loc miercuri, 7 august, în jurul orei 21.00. De menţionat că, niciunul dintre cei doi bărbaţi implicaţi în accident nu posedă pemise de conducere.

După producerea evenimentului rutier, şoferul maşinii, Octavian D., a părăsit locul accidentului fără încuviințarea organelor de poliție, fiind identificat după aproximativ 30 minute. În urma testării cu aparatul etilotest, s-a constatat că acesta a avut o concentrație de 1,51 mg/l alcool pur în aerul expirat. Atât şoferului cât şi victimei le-au fost recoltate probe biologice de sânge.

În cauză se efectuează cercetări față de conducătorul auto Octavian D., sub aspectul comiterii infracțiunilor de conducere pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană având o îmbibație alcoolică în sânge peste limita legală admisă, lipsa permisului de conducere, părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție și vătămare corporală din culpă. Totodată, victima este cercetată pentru conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Leave a Reply

Your email address will not be published.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.